Business Internaţional

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Nu putem accepta ca străinii să ne spună ce putem şi ce nu putem face în ţara noastră“

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Nu putem accepta ca străinii să ne spună ce putem şi ce nu putem face în ţara noastră“

Viktor Orban premierul Ungariei: „Ei habar nu au cât de mare este bugetul Ungariei şi cât de mare este deficitul, dar înţeleg că actualul guvern şi-a luat angajamentul de a se rupe de perioada 2004-2010“ . Foto: AFP/Mediafax

Autor: Ioana Nita

25.10.2012, 00:02 1431

Ungaria sprijină pe deplin valorile Uniunii Europene, însă nu va permite ca aceasta să intervină în afacerile interne ale ţării, a declarat premierul ungar Viktor Orban la ceremonia de comemorare a revoltei ungare din 1956 împotriva ocupaţiei sovietice, scrie The Wall Street Journal.

"Acceptăm regulile care se aplică tuturor, însă nu putem accepta ca străinii să ne spună ce putem şi ce nu putem face în ţara noastră", a afirmat Orban, referindu-se la conflictele repetate dintre cabinetul său şi Bruxelles pe probleme politice şi economice.

Ca urmare a celui mai recent conflict dintre cele două părţi, Ungaria ar putea pierde fondurilor UE pentru dezvoltare, care reprezintă 3% din PIB-ul anual al ţării, fiindcă guvernul nu respectă recomandările UE pentru a ţine deficitul bugetar în limitele impuse.

Ungaria urmăreşte obţinerea unui ajutor extern de la UE şi FMI, iar pentru a intra în "graţiile" creditorilor a anunţat recent două pachete de ajustare fiscală, pe care însă CE nu le consideră suficiente. Ungaria, care în prezent este sub procedura de deficit bugetar excesiv, susţine că are nevoie de ajutor doar pentru a întări încrederea pieţelor.

Ignorând recomandările UE, pe care Orban o compară cu foştii "stăpâni" sovietici, premierul suprataxează băncile şi companiile mari în încercarea de a reduce deficitul bugetar.

Criticii consideră că măsurile şi reticenţa lui Orban de a modifica sistemul de impozitare au prelungit criza din Ungaria, notează Thomson Reuters.

După întoarcerea de la summitul UE de săptămâna trecută, Orban a declarat într-un interviu televizat că guvernul său nu va "cerşi" ajutor de la Bruxelles şi se aşteaptă ca drepturile să îi fie respectate. El a precizat că ajustările fiscale propuse de cabinetul său au fost acceptate la Bruxelles, notează Politics.hu.

"Ei habar nu au cât de mare este bugetul Ungariei şi cât de mare este deficitul, dar înţeleg că actualul guvern şi-a luat angajamentul de a se rupe de perioada 2004-2010, când cabinetul anterior a minţit şi a falsificat date", a spus premierul. El a menţionat că unul dintre motivele pentru care intră în conflict este pentru a arăta că Ungaria se află acum pe un alt drum.

Bruxellesul realizează acum că guvernul ungar îşi va respecta toate angajamentele asumate odată cu aderarea la UE, a mai spus Orban, atrăgând atenţia că "sprijinul UE poate fi redus ca răzbunare sau din cauza nerespectării angajamentelor".

Premierul ungar a subliniat că Bruxellesul nu este uşă de biserică, iar interesele marilor companii, pre­cum cele din sectorul energetic şi bancar, sunt reprezentate în capitala Belgiei la fel ca şi interesele guvernelor celor 27 de state din UE.

Reprezentanţii mediului de afaceri încearcă să-i influenţeze pe cei care decid la Bruxelles în privinţa reducerii sau eliminării taxei bancare anticriză impusă de guvernul ungar prin împovărarea pensionarilor şi a salariaţilor. Însă cabinetul lui Orban încearcă să distribuie în mod egal povara fiscală.

În 2008, la începutul crizei, Ungaria a fost salvată de un ajutor financiar de la FMI, iar acum încearcă să obţină un acord preventiv de la creditorii inter­naţionali în valoare de circa 15 miliarde de euro. Discuţiile cu FMI şi UE au început încă din luna iulie, însă negocierile au fost îngreunate din cauza unor legi adoptate de statul maghiar, neagreate de UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO