Caută doar în titlu
Business Internaţional

Viitorul este acum: Elon Musk şi-a prezentat planul prin care putem fi o civilizaţie multi-planetară, dar şi ideea călătoriei cu o rachetă în jurul lumii

Elon Musk, miliardarul fondator al SpaceX, a prezentat în cadrul Congresului Astronomic Internaţional (IAC), planul reconsolidat prin care vrea să colonizeze planeta Marte cu 1 milion de oameni. Directorul executiv Space şi Tesla a mai vorbit şi despre zborul cu racheta în jurul lumii, asta în mai puţin de 60 de minute, potrivit Business Insider.

Unele dintre cele mai cunoscute zboruri pe distanţe mari ar fi parcurse în mai puţin de 30 de minute, iar zborul de la New York la Londra ar dura doar 29 de minute, după spusele lui Elon Musk.

„Viitorul este mult mai interesant şi captivant dacă suntem o civilizaţie călătoare în spaţiu şi o specie multi-planetară, decât dacă nu am fi”, a spus Musk. „Nu cred că este ceva mai captivant decât călătoria printre stele”.

Musk a spus că cel mai mare update din prezentare este reducerea costurilor. „Cred că cel mai important lucru pe care pot să îl spun în această prezentare este faptul că ştiu cum să plătesc pentru asta”, a mai spus Musk, referindu-se la sistemul de lansare. 

În primă fază, Musk a numit proiectul Sistemul Interplanetar de Transport, dar, anul acesta, antreprenorul a readoptat un nume mai vechi – BFR.

„Încă mai căutăm numele potrivit”, a adăugat acesta. Musk a spus că obiectivul gigantei rachete este de a „canibaliza” şi de a înlocui toate sistemele de călătorit în spaţiu, inclusiv racheta de aproape 70 de metri înălţime, Falcon 9.

„Dacă reuşim să facem acest lucru, atunci toate resursele care sunt folosite pe Falcon 9, Falcon Heavy şi Dragon, pot fi aplicate pe acest sistem”.

SpaceX construieşte şi testează în mod activ părţi din BFR.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.