Business Internaţional

Videoclipurile terorii: lumea ascunsă din spatele luptei pentru clicuri

Au trecut de mult vremurile în care YouTube era platforma preferată de cei care voiau să posteze filmuleţe cu pisici sau animale de casă. A devenit locul perfect pentru cei care vor să facă bani repede, dar concurenţa tot mai mare înseamnă că şi clipurile trebuie să fie ieşite din comun pentru a atrage privirile curioşilor. ”Ieşit din comun“ poate să aibă însă multe conotaţii, nu întotdeauna pozitive.

Canalul video al tânărului Arya Mosallah avea peste 600.000 de abonaţi, dar cariera sa de youtuber s-a terminat extrem de abrupt după ce a postat un clip numit ”Aruncând cu apă în oameni, partea a doua“. În film, el se apropia de diverse persoane şi, după o scurtă discuţie, le arunca în faţă un pahar cu apă.

Mulţi dintre cei care au urmărit imaginile au simţit că asemănarea cu un caz recent de terorism din Marea Britanie este prea puternică, aşa că site-ul deţinut de Google a şters contul tânărului şi l-a împiedicat să mai deschidă alte canale.

Arya Mosallah nu e prima vedetă de pe YouTube care are probleme din cauza farselor sale. Însă povestea sa, alături de cea în care o altă vedetă - Logan Paul - face glume despre o persoană care şi-a luat viaţa au atras atenţia asupra conţinutului exagerat de pe site. Logan are peste 16 milioane de abonaţi, plasându-l în topul celor mai populari 50 de youtuberi.

Farsele duse la extrem nu reprezintă un fenomen nou, dar e unul care primeşte tot mai multă atenţie din partea instituţiilor media. Vloggerii au înscenat de multe ori atacuri cu bombe sau chiar crime cu scopul de a-şi speria prietenii sau oameni necunoscuţi; scopul era întotdeauna acelaşi: mai mulţi abonaţi, mai multe clicuri, mai mulţi bani.

În 2016, patru oameni implicaţi în proiectul de YouTube Trollstation au fost închişi pentru înscenarea unui jaf la muzeul National Portrait Gallery din Londra. Ei au pledat vinovaţi de ”comportament ameninţător ce poate cauza teamă sau violenţă“.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.