Business Internaţional

Victoria lui Donald Trump în statul Wisconsin, confirmată în urma renumărării voturilor

Victoria lui Donald Trump în statul Wisconsin,...

Autor: Olimpia Nicolae

13.12.2016, 09:52 251

Voturile candidatul republican au fost cu 22.000 mai multe decât cele ale rivalei sale Hillary Clinton, acelaşi număr care fusese înregistrat şi în prima fază a numărării.

Trei milioane de buletine de vot au fost reexaminate în urma soliciării candidatei Partidului Verde, Jill Stein. În urma renumărării s-a produs chiar o modificare de 0,06 % a numărului voturilor în favoarea lui Donald Trump, acesta căpătând 162 de voturi în plus.

Jill Stein care a plătit pentru renumărarea voturilor suma de 7 milioane de dolari, sumă strânsă din donaţiile susţinătorilor, a avut câteva încercări de a solicita investigaţii similare în statele Pennsylvania şi Michigan, dar acestea au fost blocate de decizii ale Curţilor de Justiţie.

Cererea sa ca fiecare buletin de vot să fie verificat la mână în statul Wisconsin a fost, de asemenea, respinsă.

Stein a mulţumit angaţilor statului care s-au ocupat de renumărarea voturilor, dar a adăugat că refuzul unor state americane de a efectua renumărarea voturilor la mână ridică multe întrebări în privinţa integrităţii procesului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO