Business Internaţional

Varsovia redevine un punct fierbinte pe harta turistilor

02.09.2004, 00:00 27



In sfarsit, Varsovia pare sa inceapa a-si reveni dupa declinul resimtit pe plan global in domeniul turismului, arata Warsaw Business Journal.



Astfel, vizitatorii incep sa descopere ca orasul-capitala a Poloniei are mult mai multe de oferit decat acestia isi imaginasera la inceput.



Turistii revin acum in forta dupa perioada de declin a sectorului turismului declansata de atacurile teroriste din 11 septembrie, temerile legate de SARS si razboiul din Irak.



Cifrele referitoare la evolutia inregistrata in primele cateva luni ale acestui an indica o crestere semnificativa a numarului de calatorii avand ca destinatie Polonia, iar, desi datele legate de perioada de vara nu sunt inca disponibile, se pare ca numarul celor ce au vizitat Varsovia anul acesta este cu 15% mai mare comparativ cu cel inregistrat anul trecut, conform unor estimari.



Surse neoficiale sugereaza ca datele oferite de LOT confirma aceasta crestere, pe fondul unei accelerari cu 13,5% a traficului comparativ cu perioada similara a anului trecut. Intre timp, o analiza efectuata de Institutul pentru Turism, releva faptul ca in primul trimestru al anului 2004 un numar de 16,5 milioane de turisti straini au intrat in Polonia, ceea ce reprezinta o crestere de 22,1% fata de perioada ianuarie-aprilie a anului 2003 si de 14,7% fata de perioada similara a anului 2002. Anul trecut, numarul turistilor ce au vizitat Polonia s-a ridicat la 52,1 milioane, dintre care 13,7 milioane au fost turisti ce vin in mod traditional in Polonia si turisti ce au vizitat tara cu afaceri, acestia ramanand aici mai mult de o noapte, iar 38,4 milioane de turisti au vizitat tara pentru a face cumparaturi, calatoria nedurand mai mult de o zi.





Reteta: integrarea in UE si biletele de avion ieftine



Specialistii din cadrul acestei industrii cred ca aceasta crestere a aparut in mare parte pe fondul numarului din ce in ce mai mare de companii aeriene cu costuri reduse. Specialistul Institutului, Tom Dziedzic, spune ca acest tip de turisti, ce recurg la serviciile unei companii cu costuri reduse, efectueaza din ce in ce mai multe vizite scurte, hotelurile inregistrand venituri considerabile in weekenduri in acest fel. "Vom avea cifrele pentru perioada de inceput de vara, al doilea trimestru al acestui an efectiv, in doua luni. Ne asteptam la o crestere cuprinsa intre 10 si 15%," a declarat Dziedzic.



"Cred ca aceasta crestere e determinata de mai multi factori. Unul este efectul integrarii Poloniei in UE, al doilea influenta companiilor aeriene cu costuri reduse, si in al treilea rand ar putea fi rata de schimb euro-zlot," remarca Dziedzic.



In acelasi timp, Dziedzic scoate in evidenta importanta acestui nou grup de vizitatori de weekend. "Rolul pe care-l joaca firmele aeriene cu costuri reduse e foarte important, avand in vedere tipul de vizitatori pe care-i aduce in Polonia. Acesti vizitatori de weekend sunt importanti pentru ca ocupa hotelurile in weekend, cand acestea sunt goale".





Companiile aeriene prospera



Acelasi sentiment de optimism este simtit si de companiile aeriene. Air Polonia, de exemplu, ce nu si-a aniversat inca primul an de activitate, intentioneaza sa lanseze doua noi rute catre Marea Britanie, probabil catre regiunea de nord. Pana la venirea iernii, noua companie anticipeaza ca va fi principala linie aeriana intre Marea Britanie si Polonia, oferind mai multe locuri decat LOT sau British Airways, cu 30 de zboruri pe saptamana. Directorul de vanzari al companiei, Marek Slawatyniec, spune ca vanzarile de bilete sunt in crestere. "Cred ca aceasta crestere inregistrata de sectorul de turism se datoreaza in primul rand liniilor aeriene cu costuri reduse. Preturile oferite sunt foarte atractive," comenteaza acesta. "Desi am inceput sa operam de la sfarsitul anului trecut si nu avem termeni de comparatie, suntem foarte multumiti de rezultatele inregistrate," a declarat Slawatyniec. Pe plan intern, compania intentioneaza sa lanseze noi rute, de la Szcezecin si Bydgoszcz.



Slawatyniec crede ca Air Polonia se bucura de aceasta situatie pentru ca s-a stabilit pe piata poloneza inainte ca liniile aeriene cu costuri reduse sa inceapa a se lansa. "Stim ca din punct de vedere al rezervarilor stam mai bine decat Sky Europe, de exemplu".



Desi Varsovia beneficiaza de aceasta explozie a liniilor aeriene cu costuri reduse, multi oficiali din cadrul industriei turismului considera ca orasul trebuie sa ia mai multe masuri pentru a-si consolida statutul de destinatie turistica.



Warsaw Destination Alliance a fost constituita exact in acest scop: pentru a promova Polonia peste granite ca destinatie turistica. Alcatuit din 11 hoteluri din lanturile internationale si activand de numai 14 luni, acest grup, in asociatie cu alte companii si cu guvernul local, a organizat deja o campanie publicitara difuzata atat pe BBC, cat si pe CNN International.





Viitorul oras al festivalurilor



Presedintele si directorul general al aliantei din cadrul InterContinental, Alex Kloszewski, vorbeste despre amploarea misiunii pe care o are grupul: "Prin comparatie, Praga, Budapesta si Berlinul sunt mult mai bine organizate". Kloszewski spune insa ca grupul a identificat aspectele pe care le va aborda. Grupul se va adresa turistilor prin intermediul campaniei "Let's Warsaw Together", va pregati pachete de servicii combinate shopping/hotel la preturi reduse, si va incerca sa atraga importante grupuri si companii europene. "Cred ca evolutia naturala a turismului in Varsovia va fi intotdeauna legata de sectorul afacerilor, mai ales acum, dupa ce am aderat la Uniunea Europeana," spune acesta. "Din principalele 500 de companii internationale, numai 175 desfasoara operatiuni in Polonia. Deci exista cu siguranta potential de dezvoltare. Alianta incearca sa convinga guvernul sa ne ajute sa construim un centru de conferinte pentru a atrage conferintele pan-europene de amploare medie, de ordinul a 7.000-8.000 de delegati. Ne dorim sa desfasuram activitati in acest domeniu pentru ca Budapesta a reusit sa faca acest lucru, in timp ce Praga, Viena si Berlinul atrag cea mai mare parte a activitatilor".



"Suntem de asemenea constienti de importanta segmentului turistilor ce vin aici in scopuri de afaceri, fiind implicati in operatiunile desfasurate in prezent in domeniul infrastructurii, agriculturii, modernizarii si productiei," a mai declarat Kloszewski.



Acesta mentioneaza de asemenea cateva din proiectele avute in vedere de alianta. Printre acestea se numara si incheierea unui acord cu cele mai importante galerii de shopping, Blue City, Promenada, Arkadia si Galeria Centrum, pentru crearea unui produs de shopping care sa se adreseze turistilor de weekend.



Kloszewski spune de asemenea ca grupul se afla in discutii pentru promovarea unui numar mai mare de festivaluri culturale si de muzica in Varsovia. "Mi-as dori ca in Varsovia sa fie organizat un festival pe luna. Am putea apoi alcatui pachete pe care sa le promovam. Mi-ar placea ca orasul sa se numeasca "Orasul Fetivalurilor".



Poate ca, totusi, ultimul cuvant il va avea numarul din ce in ce mai mare de turisti ce viziteaza orasul.
catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO