Business Internaţional

Ungaria se afla la un pas de recesiune: doar 1% crestere in trimestrul trei

15.11.2007, 18:03 22

Ritmul de crestere al economiei ungare in trimestrul al treilea s-a plasat la cel mai redus nivel din ultimii zece ani, din cauza ca masurile adoptate de autoritatile maghiare pentru diminuarea deficitului bugetar au influentat negativ cheltuielile de consum, scrie Bloomberg.
Produsul Intern Brut al Ungariei a inregistrat o crestere anuala de 1% in trimestrul al treilea, comparativ cu avansul de 1,2% din trimestrul al doilea, potrivit datelor Biroului ungar de Statistica.
Analistii intervievati de Bloomberg estimau o crestere de 1,6% a PIB-ului, in perioada iulie-septembrie. Cresterea economica din Ungaria din trimestrul trei este comparabila cu cea din 1996. Dintre tarile Uniunii Europene, doar PIB-ul Danemarcei a avut un avans mai slab decat cel din Ungaria, de 0,6%, in trimestrul al treilea.
Cresterea economica din Ungaria a incetinit pentru al patrulea trimestru consecutiv din cauza eforturilor lui Ferenc Gyurcsany, premierul maghiar, de a reduce locurile de munca din sectorul public si de a majora taxele in incercarea de a indeplini cerintele Uniunii Europene in ceea ce priveste reducerea deficitului bugetar. Actiunile lui Gyurcsany au diminuat cheltuielile gospodariilor maghiare. "Ungaria este in continuare cel mai suferind stat din Europa Centrala. Marea problema este ca ritmul de crestere economica din Ungaria este sub cel din Polonia. Economia maghiara are mai mult potential decat o arata", a declarat Neil Shearing, un economist specializat pe pietele emergente la firma Capital Economics, in Londra, inainte de anuntul Biroului ungar de Statistica.
Comparativ cu membrii UE din Europa de Est, Ungaria are cea mai redusa crestere economica. Anul 2007 va aduce o crestere a economiei maghiare cu 2,2%, fata de avansul de 3,9% in 2006. In Europa Centrala, Polonia a inregistrat o crestere economica de 6,7% in trimestrul al doilea, Cehia a avut un avans de 6%, iar PIB-ul Slovaciei a crescut cu 9,4%.
Gyurcsany a inceput sa adopte anumite masuri pentru reducerea deficitului bugetar, presat de faptul ca UE ar opri furnizarea ajutoarelor financiare destinate Ungariei. Anul trecut, comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, a dat un ultimatum guvernului maghiar pentru a alinia Ungaria la standardele fiscale din UE. Drept urmare, este foarte probabil ca Ungaria sa-si indeplineasca tinta de deficit bugetar pentru prima oara din 2001, potrivit estimarilor unor bancii centrale si agentiei Fitch Ratings.
Premierul maghiar, asemenea oficialilor UE, vrea sa reduca deficitul bugetar pana la 3% din PIB in 2009, de la valoarea record de 9,2%, inregistrata anul trecut. Pentru acest an, autoritatile maghiare estimeaza ca nivelul deficitului bugetar se va plasa la 6,4% din PIB.
In ciuda avansului redus al economiei maghiare, productia industriala si exporturile au fost foarte stabile in trimestrul al treilea, spunea Eszter Gargyan, analist al Citigroup, in Budapesta, inainte de anuntul Biroului de Statistica.
"In continuare, ma astept la o scadere a consumului populatiei si a celui guvernamental, care ar putea scadea cu o valoare asemanatoare celei anterioare", mentiona Gargyan. Nivelul de crestere al productiei anuale s-a plasat la o medie lunara de 10,1% in intervalul iulie-septembrie 2007, comparativ cu avansul mediu de 7,6% consemnat in fiecare luna din trimestrul precedent.
In septembrie, Ungaria a avut exporturi de 6 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO