Business Internaţional

Ungaria începe negocierile pentru un nou acord cu FMI şi UE, estimat la 15 miliarde euro

Ungaria încpe negocierile pentru un nou acord cu FMI şi UE, estimat la 15 miliarde euro

Autor: Vlad Popescu

17.07.2012, 14:13 168

Majoritatea economiştilor contactaţi de Bloomberg anticipează că Ungaria va rata obiectivul de a avea un acord semnat înainte de finele lunii octombrie, deoarece premierul Viktor Orban se pregăteşte pentru campania electorală din 2014.

Oficialii FMI şi CE sosiţi la Budapesta se vor concentra pe "descurcarea" politicilor care au cauzat contracţia economică din primul trimestru şi retrogradarea ratingului de credit al Ungariei, în 2011, în categoria "junk" a investiţiilor cu caracter speculativ.

Cum arată Ungaria după doi ani de stimulare economică neortodoxă şi România după cura de austeritate prescrisă de FMI

Forintul s-a apreciat în acest an datorită optimismului pieţei că statul va reuşi să obţină un acord cu FMI, situaţie care ar putea slăbi însă motivaţia premierului de a face concesii în faţa instituţiilor financiare internaţionale pentru a obţine un împrumut.

Pe de o parte, un nou acord ar consolida încrederea investitorilor în Ungaria, ar ajuta creşterea economică şi ar reduce costurile de finanţare ale statului, însă acceptarea unor noi măsuri de austeritate ar putea eroda sprijinul popular al puterii la jumătatea mandatului de patru ani.

"Orban este îngrijorat mai degrabă de politică decât de investitori. Ţinând cont că popularitatea partidului Fidesz a scăzut şi că se apropie alegerile (în 2014 - n.r.), nu cred că acordul va fi semnat înainte de luna decembrie, dacă situaţia din piaţă nu se va deteriora semniifcativ pentu a forţa premierul să încheie rapid negocierile", comentează pentru Bloomberg un economist londonez.

Forintul s-a apreciat în acest an cu 9,3% faţă de euro, iar moneda europeană se tranzacţionează marţi la Budapesta la 288,17 forinţi. Moneda ungară a scăzut cu 15% în a doua jumătate a anului trecut, cea mai abruptă depreciere din întreaga lume, după naţionalizarea fondurilor private de pensii, introducerea unor taxe suplimentare asupra companiilor şi obligarea băncilor să accepte restituirea creditelor ipotecare în valută la cursuri de schimb favorabile populaţiei.

Guvrnul de la Budapesta estimează că poate obţine o linie de finanţare de 15 miliarde euro de la FMI şi UE până la finele lunii octombrie, pentru a reduce costurile de finanţare. Dobânda de referinţă a datoriei de stat, randamentul obligaţiunilor cu maturitatea la 10 ani, a scăzut luni pe piaţa secundară la 7,35%, cel mai redus nivel din ultimele 10 luni.

Fidesz a câştigat, la alegerile generale din 2010, o majoritate de doi la unu în Parlament. La scurt timp după învestire, Guvernul Orban a suspendat acordul cu FMI, apreciind că statul va reuşi să se finanţeze din pieţe fără probleme datorită politicilor economice proprii.

În noiembrie 2011, Orban a solicitat reluarea negocierilor cu FMI, după ce forintul a atins mai multe minime record în raport cu euro, iar statul găsea tot mai greu finanţare pe pieţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO