Business Internaţional

Una dintre cele mai mari companii aeriene din lume anulează o comandă de miliarde de dolari a avioanelor Boeing 737 Max 8

Compania aeriană Garuda Indonesia încearcă să anuleze comanda în valoare de miliarde de dolari pentru 49 de aeronave Boeing 737 Max 8, după ce acest model a fost implicată în două accidente.

Aceasta este considerată a fi prima anulare formală a unei comenzi pentru aeronave, relatează BBC.

Un purtător de cuvânt al Garuda a declarat că pasagerii „şi-au pierdut încrederea" în avion, în urma unui accident recent care a implicat un 737 Max 8, în urma căruia au murit 157 de persoane. Acesta a fost cel de al doilea accident fatal care a implicat aeronava în ultimele cinci luni. Un zbor al companiei Lion Air s-a prăbuşit în octombrie, rezultând 189 de persoane decedate.

„Am trimis o scrisoare către Boeing, solicitând anularea comenzii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Garuda, Ikhsan Rosan.

Garuda a primit deja unul dintre aeronavele 737 Max 8, parte dintr-o comandă de 50 de avioane, în valoare de 4,9 miliarde de dolari. Compania se numără printre clienţii Boeing care au arătat că iau în calcul anularea comenzilor, dar compania aeriană indoneziană pare a fi prima care a luat măsuri în acest sens.

Deşi nu există dovezi concludente, până acum, că dezastrele Ethiopian Airlines şi Lion Air sunt corelate, experţii francezi care analizează datele de zbor ale Ethiopian Airlines sugerează că investigaţiile timpurii indică „similitudini clare”.

Experţii sunt de părere că un nou sistem automat instalat în avioanele Boeing ar fi putut contribui la ambele accidente. Compania a declarat că se lucrează la o actualizare a software-ului în cauză, în urma prăbuşirii zborului Lion Air.

Etichete: BOEING,ACCIDENT,AERIAN

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.