Business Internaţional

Una dintre cele mai importante bănci din Europa îţi spune ce îţi lipseşte ca să ajungi miliardar

Una dintre cele mai importante bănci din Europa îţi...

Autor: Iulian Tenchiu

17.11.2019, 07:00 1277

Potrivit studiului realizat de UBS, una dintre cele mai mari bănci Europene, în parteneriat cu gigantul de consultanţă şi audit financiar PwC,  cele mai importante caracteristici ale miliardarilor sunt apetitul pentru decizii riscante, focusul pe businessul pe care îl deţin şi determinarea, scrie Business Inisder.

Cele trei caracteristici creează împreună un fenomen economic care cunoscut sub numele de„efectul miliardarului”. Pe scurt, companiile conduse de miliardari au avut rezultate financiare de două ori mai bune într-un an comparativ cu restul companiilor de pe piaţă.

Conform UBS şi PwC, companiile conduse de miliardari au avut un randament de 17.8% în perioada 2003-2018, comparativ cu randamentul de 9.1% al celorlalte companii de pe piaţă, înregistrat în acelaşi interval de timp.  Companiile miliardarilor au fost de asemenea mult mai profitabile în următorii şase ani de la listarea pe bursă, spre comparaţie cu alte businessuri listate, dar care nu sunt conduse de ultra-bogaţi.

Miliardarii ştiu cel mai bine cum să ia decizii riscante, care le pot îngroşa conturile şi sunt foarte focusaţi pe businessul lor, fapt ce le permite să identifice oportunităţi pe care alţi şefi de companii le-au ratat. Mai mult decât atât, potrivit acestui studiu, ultra-bogaţii se concentrează mai mult pe deciziile cu efect pe termen lung, decât o fac alţi lideri de companii.

„Eu nu îmi fac planuri pe trimestre, ci pe următorii 10 ani”, a declarat John Matthews, Head of Private Wealth Management UBS.

Ceea ce mai scoate în evidenţă studiul este faptul că miliardarii gândesc şi acţionează diferit de majoritatea oamenilor.

Cercetătorul german Rainer Zitelmann a analizat 43 de teste de personalitate ale unor bogaţi cu averi care depăşesc 11 milioane de dolari. Cercetătorul a descoperit că antreprenorii ultra-bogaţi ajung să se simtă frustraţi mai greu decât majoritatea oamenilor şi sunt totodată mult mai atenţi la detalii, comparativ cu restul populaţiei.

„În linii mari, putem spune că miliardarii sunt mai puţini nevrotici şi agreabili, dar au o conştiinţă mult mai dezvoltată, sunt deschişi la experienţe noi şi sunt mult mai extrovertiţi decât majoritatea oamenilor” a fost concluzia cercetătorului Rainer Zitelmann.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO