India, China şi Japonia urmăresc fiecare politici economice radicale.
Radical. Acesta este probabil adjectivul care descrie cel mai bine diferitele politici economice îmbrăţişate de cele mai mari trei economii ale Asiei, scrie Bloomberg.
În Japonia, guvernul lui Shinzo Abe s-a lansat într-un nou program de scoatere a ţării din declinul deflaţionist. În China, guvernul preşedintelui Xi Jinping este în mijlocul unui proces de reorientare a ţării către consumul intern.
În India - Modinomics. Cele trei ţări reprezintă 40% din populaţia lumii şi contribuie cu 24% la PIB-ul mondial. În India, 27% din cei 1,28 miliarde de oameni din economia cu cel mai alert ritm de creştere din lume au vârste de sub 15 ani. Mulţi dintre aceşti 350 milioane de oameni se vor alătură forţei de muncă a ţării în următorul deceniu, fapt de care premierul Narendra Modi este cu siguranţă conştient.
De când a preluat puterea în 2014, Modi urmează un set de politici care au drept obiectiv nu numai revitalizarea economiei, dar şi sporirea rezistenţei acesteia în faţa şocurilor externe, cât şi creşterea competitivităţii acesteia cu lumea dezvoltată.
În 2014 şi 2015, Modi a impulsionat uşor o economie care dădea semne că se îndreaptă către stagnare. O primă prioritate a fost atragerea investitorilor străini pentru crearea unor huburi de producţie, iar Modi a făcut 40 de vizite peste hotare în timpul primilor săi doi ani de mandat. Rezultatul: angajamente de investiţii de peste 75 mld. $ în 2014 şi 2015. Anul trecut au mai venit încă 33 miliarde de dolari. Pentru a înlesni materializarea acestor investiţii, Modi a luat o serie de măsuri pentru înlăturarea barierelor de intrare pe piaţă.
Altă prioritate a lui Modi a fost o mai bună administrare a finanţelor publice şi înlăturarea obstacolelor ce stăteau în calea direcţionării de beneficii către cei mai săraci indieni.
Astfel, a fost creat un sistem prin care beneficiile sunt transferate direct către aceştia.
Reformele recente sunt şi mai îndrăzneţe. Demonetizarea bancnotelor cu valoare mare a fost menită să combată evaziunea fiscală şi coruţia şi să avanseze India către o societate cashless, iar o taxă naţională pe bunuri şi servicii să lărgească baza fiscală şi să eficientizeze transportul bunurilor. Ambele iniţiative au fost criticate.
Rezultatele politicilor lui Modi sunt amestecate. Creşterea economică a accelerat la 7,3% în trimestrul trei, de la 5,8% în primul trimestru al anului 2014. Inflaţia a scăzut la 3,4%, banca centrală a redus dobânzile cu 175 puncte bază din 2014, asigurând finanţare mai ieftină companiilor şi ducând randamentele obligaţiunilor în jos, la 6,4%.
Pe de altă parte, lansarea sau administrarea afacerilor este în continuare dificilă în India. În clasamentul Băncii Mondiale privitor la climatul de afaceri, India a avansat cu 10 puncte, dar încă se situează cu mult sub China.
China
În ultimii doi ani, ţara cu cea mai mare populaţie de pe planetă s-a transformat din fabrica lumii într-o economie în curs de maturizare. Guvernul preşedintelui Xi s-a concentrat în special pe controlarea creditării excesive şi efectelor acesteia asupra cursului, dobânzilor şi acţiunilor.
Creşterea economică, de peste 10% până în 2011, a încetinit. În 2016, PIB-ul chinez a avansat cu 6,7%. Cel de-al 13lea plan pe cinci ani al Chinei, pe perioada 2016-20, include o proiecţie de creştere de 6,5%.
Investiţiile, cândva un motor de bază al creşterii chineze, sunt în scădere. Investiţiile străine directe nete lunare au devenit negative în 2016 în condiţiile în care ieşirile de fonduri au slăbit moneda chineză. Yuanul s-a depreciat în raport cu dolarul cu 6,5% anul trecut.
Între timp, politicile monetare au rămas prudente. Motivul: China vrea să ţină sub control creditrarea şi inflaţia preţurilor activelor.
Performanţele pieţei de acţiuni a ţării s-au situat sub cele înregistrate la nivel mondial în 2016. Pentru investitori, principalele temeeri sunt legate de încetinirea creşterii şi riscul legat de devalorizarea yuanului.
În faţa oportunităţilor de investiţii limitate, randamentelor scăzute şi perspectivei unui yuan în depreciere, investitorii caută oportunităţi peste hotare.
Beijing-ul vrea să promoveze internaţionalizarea pieţelor financiare ale Chinei, însă este în continuare preocupat de potenţialul impact asupra stabilităţii. Şi totuşi, tendinţa generală este către o deschidere sporită a pieţelor financiare.
Astfel, agenda Chinei pe acest an nu este prea simplă, fără a lua în calcul şi alte riscuri, cum ar fi un posibil război comercial.
Japonia
Premierul Abe şi-a anunşat al doilea program economic în septembrie 2015. Scopul este întreruperea cercului deflaţionist care afectează economia ţării de două decenii. Pentru aceasta, se urmăreşte o încredere sporită şi un sentiment de siguranţă, pentru a direcţiona ţara înapoi către un PIB nominal de 600.000 miliarde de yeni (5.200 miliarde de dolari) până în 2020. Pentru aceasta ar fi necesară o rată de creştere de 3% pe an. În trimestrul trei, economia japoneză a avansat într-un ritm anualizat de 1,3%.
În pofida stimulentelor fără precedent lansate de banca centrală a ţării în scopul susţinerii încrederii consumatorilor, ţara nu stă prea bine. Sectorul manufacturier, de exemplu, înregistrează o redresare lentă, în special în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Pe lângă impulsionarea activităţii economice pe termen scurt, politicile lui Abe urmăresc finanţarea unor obiective pe termen lung cum ar fi redresarea sistemelor de pensii. în parte acest lucru implimă majorarea taxelor pentru reducerea muntelui de datorii al ţării. Japonia reduce taxele pentru companii lăsând impozitele pe venit neatinse. Astfel, în lipsa unei creşteri semnificative a activităţii economice, o majorare a taxei pe consum ar fi vitală pentru acoperirea veniturilor pierdute.
Totuşi, guvernul a amânat o astfel de majorare până în 2019. Provocarea pentru Abe este cum să menţină condiţiile actuale pozitive până în acel moment.
Banca centrală va continua să suporte costurile acestor eforturi. Aceasta deţine deja aproape 40% din obligaţiunile guvernamentale japoneze. Prin achiziţiile de ETF-uri, banca va deveni cel mai mare acţionar al unui număr de 25 din companiile care alcătuiesc indicele Nikkei 225 până la sfârşitul acestui an.
Cel mai mare risc pentru guvern şi banca centrală este legat de aprecierea yenului. Şocul legat de victoria lui Trump a slăbit yenul cu aproape 10% din momentul alegerilor până la sfârşitul anului trecut. Astfel, indicii bursieri japonezi au fost împinşI în teritoriu pozitiv, susţinând astfel programul economic al lui Abe.
Abe ar mai putea avea nevoie de un astfel de noroc.
