Business Internaţional

Un semnal pozitiv pentru comerţul mondial: DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, are o creştere a profitului de 50%

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Alexandru Zărnoeanu

19.08.2016, 00:00 384

DP World, unul dintre cei mari operatori portuari din lume şi operatorul Terminalului de containere Constanţa Sud, cel mai mare terminal din zona Mării Negre, a avut în primul semestru al anului un profit net de 608 milioane dolari, cu 50,2% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Wall Street Journal. Cifra de afaceri a companiei în aceeaşi perioadă a fost de 2,1 miliarde dolari, cu 10,2% mai mare deât în 2015.

Compania din Dubai cu 77 de terminale portuare operate la nivel global, a declarat că avansul din primele şase luni ale anului au fost susţinute de evoluţiile pozitive din Europa şi subcontinentul indian, în timp ce operaţiunile din Australia şi America Latină se confruntă cu o situaţie mai puţin favorabilă creşterii.

Recent DP World a anunţat că volumul de containere operate a crescut cu 2,5% în S1 datorită rezultatelor bune din Europa şi India. Sultan Ahmed bin Sulayeam, CEO-ul companiei, a declarat că se aşteaptă la o îmbunătăţire a performanţelor companiei în următoarele şase luni. Acţiunile companiei listate pe Nasdaq Dubai au închis astăzi în creştere cu 0,96% şi erau cotate la 18,96 dolari/titlu.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO