„Costurile pe care le presupun acum imigranţii sunt mici în comparaţie cu beneficiile pe care aceştia le vor aduce statelor.” Europa se confruntă cu cel mai puternic val de imigranţi de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar politicienii ei sunt obligaţi să reacţioneze. Care este adevărata provocare cu care aceştia trebuie să se confrunte? Cum va schimba valul de refugiaţi viaţa în Europa şi cine ar avea de câştigat pe termen lung?
La aceste întrebări răspunde Arup Banerji, şeful departamentului de practici globale pentru protecţie socială şi piaţa muncii al Băncii Mondiale.El a revenit în Bucureşti după o absenţă de zece ani pentru a discuta cu autorităţile române despre proiectele BM în România. Înainte de a pleca la Washington, a vorbit într-un interviu acordat ZF despre actuala problemă de care se „loveşte” Europa. „Cred că există două mari probleme cu care toate statele se confruntă, dar pe care nu vor să le accepte. Prima ar fi populaţiile minoritare şi integrarea lor în forţa de muncă şi în economia ţării gazdă. Iar a doua, la fel de dificilă dacă o privim din perspectivă politică, ar fi migraţia”, spune Arup Banerji.
Războiul, violenţele şi persecuţiile au forţat în fiecare zi a anului trecut circa 42.500 de copii, femei şi bărbaţi să-şi părăsească casele în căutarea unui loc mai sigur. Pentru prima dată după trei decenii, Afganistanul a fost surclasat în clasamentul „celor mai mari surse de imigranţi din lume”, astăzi unu din patru refugiaţi fiind de origine siriană, potrivit datelor ONU.
În contextul în care tensiunile din Africa şi din Orientul Mijlociu nu par să se apropie de final, numărul persoanelor refugiate continuă să crească, iar principalele destinaţii spre care se îndreaptă sunt Germania, Suedia şi Austria, potrivit unui raport al OCDE.
Consiliului UE a decis săptămâna trecută implementarea cotelor unice obligatorii de imigranţi pe care urmează să-I găzduiască, alimentând astfel dezbaterile şi nemulţumirile de la nivel european. Schema de împărţire al celui mai mare val de refugiaţi, cu care se confruntă Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent, prevede, potrivit deciziilor Comisiei şi ale executivului european, ca împărţirea celor 120.000 de imigranţi pe continent să se facă în două etape.
Deşi câteva state est-europene îşi păstrează încă poziţia de respingere a imigranţilor, Arup Banerji crede că aceştia nu reprezintă totuşi o problemă nouă pentru Europa. “Cred că episodul acesta cu refugiaţii scoate multe probleme la suprafaţă. Imigrararea a existat mereu, dar acum când totul este public lucrurile se gestionează mai greu. Când ştiai că primeşti 1.000-2.000 de refugiaţi pe parcursul a doi ani, nu erai nevoit să organizezi dezbateri publice pentru că prezenţa lor nu era atât de evidentă pentru populaţia ţării tale. Acum, când ocupă străzile în număr mare, iar oamenii văd, e nevoie de reacţii.”
Robert Fico, premierul Slovaciei, a anunţat după votul din Consiliul JAI că nu va aplica planul UE privind distribuirea refugiaţilor conform cotelor obligatorii. “Cât timp voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi implementate pe teritoriul slovac.” Preşedinţia luxemburgheză a informat că Cehia, la rândul său, va contesta la Curtea Europeană de Justiţie decizia de distribuire a imigranţilor, iar vocile liderilor ungari şi croaţi condamnă deciziile cancelarului german Angela Merkel acuzând-o de „imperialism moral” şi de o politică creatoare de haos. Deşi vicepremierul Gabriel Oprea a votat împotriva cotelor obligatorii, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ulterior, la o conferinţă de presă, că România va primi 2.475 de refugiaţi pe parcursul unui an, precizând totodată că „problema poate fi gestionată uşor în România” şi „că este bine să ne arătăm solidaritatea cu celelalte state membre.”
În contextul unei Românii îmbătrânite şi cu o forţă de muncă în scădere, reprezentantul Băncii Mondiale a explicat de ce imigranţii ar trebui primiţi şi adaptaţi în special de societăţile afectate de un declin demografic, unde forţa de muncă trebuie reîmprospătată. “În unele ţări refugiaţii sunt primiţi cu braţele deschise, dar nu neapărat datorită simpatiei, ci pentru că liderii acestor state văd beneficiile pe termen lung pe care aceştia le vor aduce. Realizează că va fi greu să-i integreze la început, dar sunt conştienţi că odată cu ei vor veni noi generaţii, cu energie proaspătă. Copiii lor vor învăţa limba, se vor adapta şi vor reprezenta una dintre forţele de muncă principale ale viitoarei generaţii. Eu sunt economist, nu sociolog, aşa că nu mă pot exprima decât din punct de vedere economic. Costurile pe care le presupun acum sunt mici în comparaţie cu beneficiile pe care refugiaţii le vor aduce statelor, care nu sunt doar mari, ci imperative pentru societăţile îmbătrânite.”
În prezent, dintr-o populaţie de 20 de milioane de persoane, România numără circa 5 milioane de pensionari şi 4,5 milioane de salariaţi, iar un studiu realizat de firma de consultanţă în management Roland Berger Strategy Consultants nu anunţă nicio îmbunătăţire pentru viitor. Dimpotrivă, în 2030, România se va regăsi în topul celor mai „bătrâne“ 15 ţări din lume din punctul de vedere al vârstei mediane a populaţiei.
„În general, contribuţia imigranţilor la economie ajunge să fie mult mai mare în timp, comparativ cu efortul pe care îl face statul respectiv ca să îi primească. Ei sunt cei care reuşesc mereu să crească PIB-ul unei ţări pe termen lung, iar acesta este unul dintre aspectele foarte importante. Ceea ce vreau să spun este că integrarea populaţiilor minoritare nu trebuie gândită ca o chestiune care ţine de dezirabilitate. Ci trebuie tratată pur economic, adică dacă nu procedăm aşa, atunci ce altă opţiune ne rămâne? Germania este unul dintre statele care a reuţit să integreze cu succes o minoritate şi să câştige de pe urma ei. Astfel, deşi turcii veneau cu o cultură complet diferită, cu o cu totul altă limbă, munceau totuşi foarte mult. Acesta e unul dintre motivele pentru care nemţii au reuşit să-şi păstreze activitatea economică şi demografică. ?i, de fapt, cam în asta constă adevărata provocare - nu în încercarea statelor de a integra refugiaţii, ci mai degrabă în a explica ce altă soluţie le rămâne.”
