Business Internaţional

Un ministru bulgar le cere fermierilor să treacă sub tăcere neregulile legate de finanţarea de la UE

Un ministru bulgar le cere fermierilor să treacă sub...

Autor: Bogdan Cojocaru

10.06.2020, 00:00 189

O înregistrare video publicată de site-ul de investigaţii Bivol îl arată pe ministrul bulgar al agriculturii Dessislava Taneva spunându-le unor producători de fructe şi legume să tacă în privinţa unui program finanţat de UE despre care se crede că este calamitat de nereguli, scrie Euractiv. „Propun să zicem toţi la fel, că nu există nicio fraudă şi că totul este în regulă, sau altfel ei (Comisia Europeană) vor opri această finanţare“, a spus Taneva.

Ministrul a făcut declaraţia pe 27 martie răspunzând la o întrebare a lui Georgi Vassilev, preşedintele unei asociaţii a producătorilor care a spus că 22 dintre membrii săi au semnalat că au primit mai mulţi bani decât ar fi trebuit de la un program finanţat de UE. În timp ce Vassilev consideră că există multe probleme şi solicită ministrului să dezvăluie formula pe baza căreia a fost decisă finanţarea, Taneva spune că Bulgaria nu îşi poate permite să raporteze neregulile deoarece sprijinul UE ar putea înceta. După publicarea clipului, Taneva a spus că cuvintele ei au fost scoase „din context“ şi dă vina pe un „atac politic“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO