Business Internaţional

Un cocteil de riscuri ar putea aduce prima recesiune mondială din ultimul deceniu

Economia mondială a intrat într-o perioadă de „stagnare sincronizată“, cu creştere slabă în unele ţări şi creştere zero sau o uşoară scădere în altele.

Scăderea peste aşteptări a expor­turilor şi importurilor Chinei ar putea reprezenta picătura care umple paharul  cu un cocteil de riscuri care ar putea arunca economia mondială în prima recesiune din 2009 încoace.

Declinul exporturilor chineze a accelerat în septembrie, în timp ce importurile s-au contractat pentru a cincea lună consecutiv, indicând continua fragilitate a celei de-a doua mari economii şi evidenţiind nevoia de noi stimulente în condiţiile continuării războiului comercial dintre China şi SUA, scrie Reuters.

Analiştii spun că va mai trece ceva vreme până când exporturile chineze se vor redresa în contextul încetinirii creşterii economiei mondiale, în pofida unei oarecare temperări a tensiunior comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii.

Tarife mai mari, încetinire economică, Brexit. „Există o confluenţă de riscuri în acest moment“, iar zilele următoare sunt deosebit de importante, arată Simon French, economist-şef la Panmure Gordon.

Noi date privind producţia industrială din zona euro şi SUA, încrederea în economia germană şi vânzările de retail din SUA, ce urmează a fi publicate în această săptămână, ar putea arăta clar dacă economia mondială se îndreaptă către o perioadă de şi mai mare slăbiciune.

Economia mondială a intrat într-o perioadă de „stagnare sincronizată“, cu creştere slabă în unele ţări şi creştere zero sau o uşoară scădere în altele, revelă o analiză a Brookings Institution şi Financial Times.

Indicatori economici cheie au atins cele mai scăzute niveluri din primăvara anului 2016. Numai performanţa relativ solidă a pieţelor financiare a făcut ca cifrele să nu se adâncească în teritoriu negativ.

Deşi există încă puţine semne că performanţa slabă s-ar putea transforma într-o recesiune mondială, strategii întâmpină probleme în revitalizarea economiilor, generând temeri că au o capacitate limitată de stimulare a creşterii şi un apetit redus pentru reforme adevărate.

În tot acest context, dezbaterile privitoare la cât de aproape este lumea de prima recesiune ar putea renaşte.

„Tensiunile comerciale persistente, instabilitatea politică, riscurile geo­politice şi temerile privitoare la eficienţa limitată a stimulentelor monetare erodează în continuare încrederea companiilor şi consumatorilor, stând în calea investiţiilor şi creşterea productivităţii“, arată Eswar Prasad de la Brookings Institution.

Şi totuşi, remarcă acesta, „temerile privind o recesiune mondială iminentă par premature“.

Potrivit Bloomberg, există mai multe motive pentru care acest lucru este adevărat. Printre acestea: riscul de doar 25% ca economia americană să intre în recesiune, trăgând restul lumii după ea, soliditatea pieţei muncii din SUA, acţiunile în forţă ale băncilor centrale din întreaga lume, măsurile de stimulare pe care le poate lua China, excesele mai reduse existente în prezent comparativ cu perioadele anterioare de criză.

Speriaţi însă, investitorii caută în masă adăpost în fondurile de investiţii, scrie CNBC. Industria a atras 322 miliarde de dolari în ultimele şase luni, cel mai rapid ritm de la criza financiară, activele atingând aproape 3.500 miliarde de dolari.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.