Business Internaţional

Un absolvent de liceu a fost primit la toate cele 8 universităţi de elită din SUA

Un absolvent de liceu a fost primit la toate cele 8...

Autor: Luciana Georgescu

04.04.2014, 14:42 10457

Un absolvent al unui liceu din Long Island a fost acceptat la toate cele 8 universităţi din cadrul Ivy League - Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth, Harvard, Yale, Princeton şi Universitatea din Pennsylvania, scrie Reuters.

Ivy League este “elita celor opt" universităţi, de pe banca cărora au ieşit preşedinţi ai SUA, câştigători ai Premiilor Nobel, directori executivi de pe Wall Street şi lideri mondiali.

“După ce am primit răspuns pozitiv din partea primelor 6 universităţi, am fost acceptat şi la Yale. Am rămas şocat”, a declarat Kwasi Enin. “Apoi Harvard mi-a trimis de asemenea un mail. M-am simţit profound recunoscător”.

Acum tânărul în vârstă de 17 ani trebuie să decidă la care dintre cele 8 universităţi vrea să meargă. Decizia trebuie luată până la sfârşitul lunii aprilie.

“În prezent, Yale este în centrul atenţiei mele”, a spus Enin, explicând că ajutorul financiar primit din partea universităţii situată în New Heaven, Connecticut reprezintă o bursă aproape integrală, pe durata celor 4 anii de studii.

Totuşi tânărul absolvent de liceu nu se grăbeşte să ia o decizie, ci aşteaptă să primească ofertele de burse din partea celorlalte universităţi.

Enin a declarat că vrea să urmeze o carieră în medicină, dupa modelul părinţilor, ambii infirmieri.

“Am crezut că dacă voi fi acceptat la toate universităţile din Ivy League, acesta va fi un lucru bun pentru mine – dar acum a devenit un fenomen de interes naţional. Este o întreagă nebunie”, a spus Enin care nu se aştepta ca realizările sale să primească atât de multă atenţie.

Anul acesta, din totalul cererilor de înscrieri în cadrul celor 8 universităţi din Ivy League doar 8,925% au primit un răspuns pozitiv, potrivit Washington Post.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO