Business Internaţional

Turcii sunt îndrăgostiţi de dolar mai tare ca niciodată

Turcii sunt îndrăgostiţi de dolar mai tare ca niciodată

Autor: Bogdan Cojocaru

17.09.2020, 00:00 101

Gospodăriile şi investitorii cu amănuntul din Turcia strâng de mult timp dolari pentru economii, dar acum găsesc modalităţi noi de a spori randamentul acestora, scrie Bloomberg. Numai în acest an, ei au investit 4 miliarde de dolari în obligaţiunile în valută ale ţării, ducând valoarea datoriei deţinută local la nivelul record de 17,1 miliarde de dolari, potrivit datelor băncii centrale. O combinaţie între deprecierea lirei cu 21% din acest an şi ratele reale negative ale activelor în monedă locală stimulează o preferinţă pentru investiţiile în valută. Cu ratele medii ale depozitelor bancare înjumătăţite din iunie 2019 şi inflaţia rapidă ştergând randamentele reale, euroobligaţiunile i-au ajutat pe turci să-şi protejeze capitalul, oferind în acelaşi timp câştiguri mai mari decât din deţinerea monedei. „Oamenii cred că ratele depozitelor vor rămâne scăzute pentru o lungă perioadă de timp şi vor să ia o poziţie în euroobligaţiuni pentru a profita de randamente mai mari“, a spus Onur Ilgen, analist la MUFG Bank Turkey AS.

Chiar dacă măsurile de înăsprire a politicii monetare a băncii centrale au urcat ratele depozitelor pe trei luni la 11,76%, aceste randamente încă nu reuşesc să compenseze investitorii atunci când este luată în considerare creşterea preţurilor de consum. Ratele medii ale depozitelor în dolari la bănci sunt de aproximativ 1,6%. În schimb, randamentul mediu al unui index Bloomberg Barclays al obligaţiunilor turce în dolari se ridică la 6,54%, în timp ce unele obligaţiuni corporative oferă randamente de până la 7%. Există însă şi un aspect negativ. Cererea de active în dolari riscă să consolideze dependenţa Turciei de moneda americană şi poate fi dăunătoare pe termen lung, potrivit lui Murat Salar, directorul executiv al Azimut Portfoy din Istanbul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO