Business Internaţional

Turcia, sursa celui mai mare excedent comercial al României, şi-a luat gândul de la aderarea la UE din cauza „prejudecăţilor“ europene

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

22.09.2013, 20:40 1742

Turcia nu va adera, probabil, niciodată la Uniunea Europeană din cauza opoziţiei şi prejudecăţilor anumitor state membre, ci ar putea negocia un acces special la piaţa unică europeană, precum Norvegia, a declarat ministrul turc al afacerilor europene Egemen Bagiş, citat de publicaţia britanică The Telegraph.

Bagiş este principalul nego­ciator al Turciei în privinţa intrării ţării în UE, iar afirmaţiile sale reprezintă primul indiciu venit de la un oficial de rang înalt că guvernul este conştient că eforturile de zeci de ani ale Turciei de a deveni parte din spaţiul comunitar ar putea eşua.

Turcia va avea, probabil, un statut similar celui al Norvegiei, care are acces la piaţa unică prin trei tratate de comerţ liber, dar nu este membră a UE, a explicat ministrul. „Pe termen lung cred că Turcia va ajunge precum Norvegia.Vom res­pecta standardele europene, vom fi foarte apropiaţi de UE, dar nu vom fi membri“, a spus el. Rezultatul s-ar putea schimba doar dacă se modifică şi atitudinea Europei faţă de Turcia, prima naţiune musul­mană care ar adera la UE.

Bagiş notează că Turcia s-a confruntat cu prejudecăţi atât în privinţa aspiraţiilor de a deveni parte din Uniune, cât şi în încercarea eşuată de a deveni gazdă a Jocurilor Olimpice.

Ministrul nu a nominalizat niciun stat care s-ar face vinovat de „prejudecăţi“.

„Aceste ţări ar trebui să înţeleagă că nu mă lovesc pe mine dându-mă la o parte, ci pe ele însele“, a menţionat Bagiş.
 

Germania: Turcia nu face parte din Europa

Germania şi Franţa au fost întotdeauna reticente în a lăsa Turcia, o ţară cu 76 de milioane de locuitori, să intre în UE, temându-se că din cauza diferenţelor culturale şi mărimii acest stat se va integra cu dificultate.

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble şi-a menifestat fără ocolişuri opoziţia în iulie spunând că Turcia nu face parte din Europa. Turcia a devenit stat asociat blocului comunitar în anii 1960, dar negocierile de aderare iniţiate în 2005 s-au blocat într-o dispută legată de Cipru, stat membru al UE în care Ankara are pretenţii teritoriale.

Sprijinul pentru aderarerea la UE în rândul populaţiei din Turcia a scăzut de la 73% în 2004 la 44% anul acesta, potrivit unui raport al German Marshall Fund.

Pentru România, Turcia în­seamnă a patra piaţă pentru expor­turi şi sursa celui mai mare excedent comercial. Anul trecut, excedentul s-a situat la 621 milioane euro, la un volum al schimburilor comerciale de 4,3 miliarde euro.

O ţară în plină dezvoltare, împiedicată de recesiune doar în 2009, dar cu creşteri de invidiat în următorii ani (9% în 2010, 8,8% în 2011 şi 2,2% anul trecut – din cauza unei încetiniri controlate de guvern), Turcia importă din Ro­mânia mai ales metale şi produse metalurgice, necesare construcţiilor. Bucureştiul sprijină oficial aderarea acesti ţări la UE.

 

Turcia reprezintă pentru România

  • Locul patru ca piaţă pentru produsele româneşti. Anul trecut exporturile României către Turcia s-au situat la 2,4 milioane euro, o pondere în total de 5,5%.

  • Sursa unui excedent comercial de 621 milioen euro, cel mai mare al României.

  • Locul 15 ca nivel al investiţiilor străine, cu un stoc de 662 milioane euro în 2011.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO