Business Internaţional

Trump i-a spus lui Putin că nu este de acord cu Tratatul de Reducere a Armamentului Strategic

Trump i-a spus lui Putin că nu este de acord cu Tratatul...

Autor: Mihai Draghici

09.02.2017, 20:38 138

În momentul în care Vladimir Putin a exprimat posibilitatea prelungirii acordului semnat în 2010, cunoscut sub numele de Noul START, Donald Trump a făcut o scurtă pauză pentru a-şi întreba consilierii despre ce este acest acord, au declarat sursele citate.

Apoi, Donald Trump i-a spus lui Vladimir Putin că acesta este unul dintre acordurile dezavantajoase negociate de Administraţia Barack Obama, subliniind că Noul START ar fi favorabil Rusiei. De asemenea, Donald Trump a discutat cu Vladimir Putin despre popularitatea sa, au precizat sursele.

Preşedinţia Statelor Unite a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, făcând referire la comunicatul remis pe 28 ianuarie, care însă nu menţina discuţia despre Noul START.

Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) oferă Rusiei şi Statelor Unite termen până în februarie 2018 pentru reducerea focoaselor nucleare desfăşurate în teritoriu la nivelul de 1.550. De asemenea, limitează numărul sistemelor terestre, maritime şi aeriene care pot lansa rachete nucleare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO