Dacă 2020 a fost anul îngrijorărilor privind colapsul economic provocat de pandemie, iar prima jumătate a acestui an a fost caracterizată de temeri privind inflaţia post-pandemie, pentru un număr în creştere de traderi noua cauză de nelinişte este un cuvânt care nu a mai fost menţionat prea des din anii 1970: stagflaţie, scrie Washington Post.
Acesta descrie o economie cu creştere redusă sau zero şi rate ale inflaţiei peste normal. Iain Macleod, un politician britanic, a inventat termenul în 1965. De ce este din nou menţionat acesta? Totul a început cu temerile privind inflaţia, care a crescut puternic în multe părţi ale lumii începând cu primăvara acestui an. În urma ridicării restricţiilor anti-coronavirus, cererea de consum a revenit în forţă, aceasta lovindu-se însă rapid de penurii pe fondul blocării lanţurilor de aprovizionare.
Băncile centrale şi majoritatea economiştilor au argumentat că presiunile inflaţioniste vor fi probabil tranzitorii, însă apariţia tulpinii delta a încetinit creşterea economică şi a sporit presiunile asupra lanţurilor de aprovizionare. În Europa, Asia şi alte părţi ale lumii au apărut crize energetice care împing în sus preţurile şi îi determină chiar şi pe cei mai optimişti să se teamă că inflaţia ar putea persista o vreme mai îndelungată decât se crezuse anterior.
La începutul lunii septembrie, investitorii au luat cu asalt activele considerate a performa bine într-un context de stagflaţie, acţiunile tech înregistrând intrări masive, iar titlurile americane de datorie ieşiri însemnate, potrivit Reuters.
Analiştii BofA recomandau la acea vreme acţiunile cele mai importante ca cel mai bun instrument de protecţie pe fond de stagflaţie.
Mai recent, traderii au reacţionat în faţa riscurilor legate de stagflaţie privind către francul elveţian, scrie Bloomberg. Ieri, moneda a atins un maxim pe 11 luni în raport cu euro. Potrivit analiştilor Deutsche Bank, francul elveţian oferă o protecţie bună graţie băncii centrale a ţării şi gradului mai redus de expunere a economiei elveţiene la presiunile inflaţioniste.
Având în vedere că banca centrală elveţiană are un mandat strict privind inflaţia, aceasta i-ar putea permite francului să se aprecieze ca apărare împotriva inflaţiei importate.
Aceasta înseamnă că un pilon cheie de rezistenţă, intervenţiile monetare ale băncii centrale elveţiene pe piaţă va slăbi, încurajându-i probabil pe investitori să se orienteze şi mai mult către franc.
Potrivit Goldman, în cazul în care temerile privind stagflaţia vor începe să zguduie în mod semnificativ pieţele de acţiuni, companiile cu o capacitate mai mare de a trece mai departe costurile vor avea de câştigat.
