Business Internaţional

Tot mai multi roboti in case, fabrici si uzine

22.10.2003, 00:00 31



Comenzile pentru robotii industriali au urcat cu un sfert si au atins, in prima jumatate a acestui an, cel mai inalt nivel inregistrat pana acum pe plan mondial. Semnalul de revenire are loc dupa doi ani de declin si da tonul unei cresteri robuste pentru urmatorii ani, noteaza Financial Times.



Vanzarile robotilor de casa, care tund iarba sau curata covoarele, au inceput sa ia amploare, potrivit celor mai recente date furnizate de studiul pe care l-a realizat World Robotics. Raportul a fost publicat marti de catre Comisia Economica Europeana a Natiunilor Unite (UNECE), cu sediul la Geneva, si Federatia Internationala de Robotica din Paris.



Studiul estimeaza o crestere de zece ori mai mare in domeniul folosirii robotilor de casa pentru urmatorii patru ani, care se cifrau la 53.500 de unitati in 2002. Vanzarile robotilor de toate tipurile vor creste si ele.



"Pe termen lung, robotii nu numai ca ne vor curata podelele, tunde iarba sau pazi casele, dar vor supraveghea persoanele varstnice sau cu handicap, vor putea opera chirurgical, vor inspecta conducte, vor lupta importiva focului si a bombelor, si vor fi folositi in multe alte aplicatii," au declarat oficialii UNECE.



Cel mai recent studiu trimestrial pe care l-au realizat cele doua organizatii arata ca numarul de comenzi pentru robotii industriali s-a majorat cu 35% in America de Nord, 25% in Europa si 18% in Asia in primul semestru al anului 2003. Cresterea vanzarilor pe plan mondial va urca cifrele pe intreg anul 2003 la peste 80.000 de unitati, comparativ cu 68.600 unitati anul trecut.



Se preconizeaza ca aparatele mecanice vor atinge 91.100 de unitati in 2006, ceea ce ar conduce la o crestere anuala care se situeaza, in medie, la 7,4% pentru urmatorii patru ani, incluzand aici si perioada de anul trecut. Numarul robotilor industriali ar putea astfel urca de la 770.000 la sfarsitul lui 2002 la 875.300 de unitati in 2006.



Japonia ramane liderul mondial in privinta folosirii robotilor industriali, cu un stoc operational de 350.000 de masini. Pe locul secund in clasament, figureaza Uniunea Europeana cu 233.000 de unitati - aproximativ jumatate din acest numar mergand in Germania - si America de Nord cu 104.000 aparate.



Cu toate acestea, suprematia japonezilor slabeste pe masura ce tot mai multi roboti se uzeaza si sunt retrasi. Daca s-ar lua in considerare doar robotii multifunctionali, numarul acestor aparate s-ar situa in Japonia intre cel al Statelor Unite si cel al Uniunii Europene.



In privinta densitatii robotilor, studiul a aratat ca la fiecare 10.000 de persoane angajate in fabricile de productie, Germania are 135 de roboti, Italia - 109, Franta - 67, Spania - 66, Statele Unite - 58, iar Maria Britanie 36. florin.cepraga@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO