Business Internaţional

Tot mai aproape de victorie: Joseph Biden, creditat cu 264 de voturi în Colegiul Electoral, este încrezător în reuşită

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, s-a declarat încrezător, miercuri seară, că va câştiga scrutinul, în contextul în care este creditat cu 264 de voturi în Colegiul electoral federal.

"Nu mă aflu aici pentru a declara că am câştigat, dar vreau să spun că, atunci când se va încheia numărarea voturilor, credem că vom fi învingători", a declarat Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, într-un discurs rostit din Wilmington, Delaware.

"După numărarea tuturor voturilor, am câştigat în Wisconsin la o diferenţă de 20.000 de voturi, practic diferenţa cu care Donald Trump a câştigat acest stat acum patru ani", a precizat Biden, exprimând convingerea că va câştiga şi în Michigan şi Nevada.

"Am un sentiment foarte bun şi în privinţa statului Pennsylvania. Practic, toate voturile rămase de numărat sunt trimise prin poştă şi am câştigat cu o proporţie de 78% voturile prin corespondenţă în Pennsylvania", a subliniat Biden.

"Nu trebuie să avem niciun dubiu asupra unui guvern al cetăţenilor, decis de cetăţeni şi pentru cetăţeni. America este foarte vie. Aici, oamenii conduc. Puterea poate fi retrasă ori exercitată, provine de la cetăţeni, doar prin voinţa lor este determinat preşedintele Statelor Unite", a notat Joseph Biden.

Potrivit proiecţiilor realizate de Fox News, Joseph Biden a obţinut deja 264 de voturi în Colegiul electoral federal, în timp ce preşedintele în funcţie, Donald Trump, are 214. Victoriile lui Biden în Wisconsin şi Michigan reduc şansele lui Donald Trump de a atinge nivelul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal, un nivel necesar pentru a câştiga scrutinul prezidenţial. Conform proiecţiilor CNN, Joseph Biden este creditat cu 253 de voturi, iar Donald Trump cu 213.

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a acuzat, miercuri seară, că politicienii democraţi încearcă să comită fraude electorale în scrutinul prezidenţial. "Ei găsesc peste tot voturi pro-Biden - în Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan. Foarte rău pentru ţara noastră!", a transmis Donald Trump prin Twitter. "Depun eforturi pentru a face să dispară rapid avantajul de 500.000 de voturi din Pennsylvania. La fel în Michigan şi în alte state!", a afirmat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare. Echipa de campanie electorală a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, a anunţat că se pregăteşte de contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial în unele state americane.

Etichete: sua,alegeri,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.