Business Internaţional

Tot ce trebuie să ştii despre Pokemon GO, jocul care la trei zile de la lansare este la un pas să întreacă Twitter

Tot ce trebuie să ştii despre Pokemon GO, jocul care la...

Autor: Alexandra Marcu

12.07.2016, 11:21 9280

Pokemon GO, noul joc pentru mobil lansat de Nintendo, a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii din lume, cu milioane de instalări în mai puţin de o săptămână.

Primele jocuri Pokemon au apărut în Japonia în anul 1996 şi erau destinate consolei Nintento. Jucătorii încercau să captureze monştrii şi să îi pregătească pentru viitoarele bătălii cu alţi adversari. Cu timpul, franciza s-a extins, iar acum compania produce inclusiv jocuri pe tablă sau jucării. “Pokemon GO” aduce lumea jocului în lumea reală utilizând tehnologia numită realitate augmentată, scrie The Wall Street Journal.

Jocul este asemănător unei căutări de comori. După ce utilizatorii descarcă aplicaţia, aceştia folosesc coordonatele geolocaţiei în care se află şi camera foto a telefonului pentru a captura monştrii virtuali care apar în locurile reale din împrejurimi. De exemplu, se ştie că monştrii trăiesc lângă râuri, lacuri sau oceane. Monştrii capturaţi pot fi folosiţi în bătăliile cu alţi utilizatori.

Nintendo a evitat să intre în lumea jocurilor mobile gratuite până acum puţin timp, când compania credea că acest lucru îi poate scădea valoarea portofoliului de jocuri. S-a axat pe modelul de business bazat pe console, iar în luna martie a acestui an a lansat prima aplicaţie pentru smartphone “Miitomo”, scrie The Wall Street Journal.

Proiectul “Pokemon GO” a fost inspirat prima dată de gluma pe care a făcut-o compania de 1 aprilie 2014 când a ascuns monştrii Pokemon în hărţile de la Google Map, a spus un membru al echipei Niantic, Masashi Kawashima.

Câteva departamente de poliţie au avertizat utilizatorii aplicaţiei “Pokemon GO” că ar trebui să fie atenţi în jurul lor atunci când se joacă. “Avem cel puţin un jaf confirmat astăzi în Statele Unite unde se crede că suspecţii au targetat victimele prin intermediul aplicaţiei pentru smartphone”, a scris Poliţia din California pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO