Business Internaţional

Timothy Geithner, şeful finanţelor americane, vine să asiste la reuniunea omologilor europeni

 Timothy Geithner, şeful finanţelor americane, vine să asiste la reuniunea omologilor europeni

Foto AFP

Autor: Paul Comşa

14.09.2011, 00:05 208

Europa va asista în săptămâna aceasta la un eveniment fără precedent: Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei americane, va participa la reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro, scrie agenţia de presă Thomson Reuters. Interesul americanilor pentru problemele Europei nu reprezintă însă o premieră.

În martie, Geithner s-a întâlnit în Germania cu omologul său Wolfgang Schaeuble pentru a discuta despre modul în care ţările europene gestionează criza datoriilor de stat. De asemenea, cei doi oficiali au discutat în privat după reuniunea G7 (întâlnirea miniştrilor de finanţe din cele mai dezvoltate şapte economii din lume) care a avut loc săptămâna trecută la Marseille (Franţa).

Participarea secretarului american la întâlnirea miniştrilor vine ca urmare a temerilor că un default al Greciei ar reprezenta un dezastru pentru sistemul bancar european şi, implicit, un pericol pentru echilibrul economic mondial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO