Business Internaţional

Thomson Reuters, una dintre cele mai mari agenţii de ştiri din lume, va concedia peste 3.000 de persoane

Thomson Reuters Corp a anunţat săptămâna aceasta că va concedia circa 12% din angajaţi, adică aproximativ 3.200 de persoane, pe fondul unui plan de a reorganiza businessul şi de a reduce costurile, potrivit anunţului agenţiei.

Compania, care a încheiat recent o tranzacţie de vânzare cu Blackstone Group, în care obiectul tranzacţionat a fost o participaţie de 55% în divizia de Financial & Risk, a anunţat la o întâlnire cu investitorii din Toronto viitorul plan de reorganizare şi investiţii.

Compania, care se concentrează pe businessul de legal şi tax după tranzacţia cu Blackstone, a refuzat să anunţe care părţi ale companiei vor fi afectate de reducerile de personal.

Cu toate acestea, co-COO-ul Neil Masterson le-a spus investitorilor că 90% dintre persoanele vizate de concedieri au fost deja anunţate.

Acţiunile Thomson Reuters au crescut marţi cu 3,7%, ajungând la un maxim istoric.

Compania vrea să-şi crească vânzările anuale cu circa 3,5% până în 2020.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.