Business Internaţional

Tensiunile dintre UE şi Rusia continuă: Germania, Polonia, Suedia expulzează diplomaţi ruşi, ca reacţie la o decizie similară a Moscovei

Tensiunile dintre UE şi Rusia continuă: Germania,...

Autor: Mediafax

08.02.2021, 19:44 161

Germania, Polonia şi Suedia au anunţat, luni seară, expulzarea unor diplomaţi din Rusia, ca reacţie la o decizie similară a Administraţiei Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Moscova.

"Un diplomat rus a fost declarat persona non grata. Este vorba de o reacţie a Guvernului Germaniei la decizia Federaţiei Ruse din 5 februarie de a expulza mai mulţi diplomaţi UE, o decizie nejustificată (...)", a comunicat, prin Twitter, Ministerul german de Externe.

Polonia şi Suedia au anunţat expulzarea a câte unui diplomat rus, potrivit postului german N-TV.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a aflat în timpul vizitei la Moscova că Rusia a decis expulzarea unor diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participare la protestele opoziţiei ruse. Oficialul UE a declarat că a aflat de pe reţele de socializare online despre expulzări, în timp ce discuta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Comisia Europeană a comunicat că vizita lui Josep Borrell Fontelles la Moscova a fost "necesară" în pofida tensiunilor bilaterale.

"Nu oficialii ruşi au fost iniţiatorii distrugerii relaţiilor bilaterale", a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Uniunea Europeană "nu este un partener de încredere".

Administraţia Vladimir Putin a declarat vineri personae non gratae diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participare la mitinguri "ilegale" organizate de opoziţie pe 23 ianuarie în oraşele Moscova şi Sankt-Petersburg.

Uniunea Europeană a condamnat cu fermitate decizia Rusiei. "Josep Borrell Fontelles a aflat în timpul întâlnirii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că trei diplomaţi europeni vor fi expulzaţi din Rusia. A condamnat cu fermitate decizia şi a respins acuzaţiile privind desfăşurarea de activităţi incompatibile cu statutul de diplomaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

"Este o decizie nejustificată, o nouă imagine despre situaţia statului de drept în Rusia", a reacţionat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat, la rândul său, decizia Rusiei. "Referitor la cazul Alexei Navalnîi, condamn cu cea mai mare fermitate tot ce s-a întâmplat până acum, otrăvirea, condamnarea judiciară şi, astăzi, expulzarea diplomaţilor german, polonez şi suedez decisă de Rusia", a afirmat vineri Emmanuel Macron.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO