Business Internaţional

Tensiuni la cote maxime în sectorul financiar

Tensiuni la cote maxime în sectorul financiar

Tensiuni la cote maxime în sectorul financiar

Autor: Alexandru Stefan Matei

15.12.2011, 12:02 996

Sistemul financiar mondial a dat noi semne de nervozitate miercuri după ce euro a ajuns la minimul ultimelor 11 luni, iar două bănci europene au fost nevoite să ia măsuri de urgenţă, scrie The Wall Street Journal.

Tensiunea s-a simţit şi pe burse şi pe pieţele de obligaţiuni în ciuda măsurilor luate de liderii europeni săptămâna trecută în încercarea de a recâştiga încrederea investitorilor. Ca o dovadă a problemelor, dobânzile pe care băncile şi le cer între ele pentru a se împrumuta pe termen scurt în dolari a continuat să urce, atingând cea mai mare valoare de după iulie 2009. Dobânzile obligaţiunilor italiene pe zece ani au trecut din nou de pragul de 7%, valoare considerată drept nesustenabilă.

Ca urmare a goanei după dolari, euro a scăzut sub 1,30 de dolari pentru prima dată din ianuarie.

Mai mult, Credit Agricole, a treia cea mai mare bancă franceză, a anunţat că va ieşi de pe 21 din cele 53 de ţări în care operează pentru a-şi întări capitalul. În paralel, Commerzbank, a doua cea mai mare bancă din Germania, care încearcă să evite un nou bailout din partea statului, se află în negocieri pentru a transfera active toxice către o instituţie de tip "bad bank" deţinută de guvern.

După scăderile înregistrate ieri, bursele europene au deschis în creştere astăzi, la Londra indicele FTSE 100 urcând cu 0,66%, la Frankfurt DAX avansând cu 1,08, iar la Paris CAC 40 cu 0,82%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO