Business Internaţional

Ţara care este pe cale să detroneze Mexic şi să devină cea mai "obeză" din lume

Ţara care este pe cale să detroneze Mexic şi să...

Autor: Greta Bogdan

10.10.2015, 15:00 14745

Cu toţii am citit articole pe tema obezităţii, un fenomen tot mai des întâlnit în ţările dezvoltate, cum ar fi SUA. Mai multe benzi gastrice au fost oferite pacienţilor supraponderali de către NHS (Sistemul Naţional de Sănătate al Marii Britanii), iscând o adevărată controversă atât în mediul online, cât şi în cadrul unor campanii care au ca scop combaterea obezităţii. Fenomenul este un subiect care se află deja în agenda mass-media de câţiva ani.

În economiile emergente, obezitatea (la fel ca şi numărul ridicat al persoanelor supraponderale) este un fenomen nou apărut. Fără nicio surpriză, reducerea ratei şomajului şi creşterea venitului mediu pe economie au devenit doi factori importanţi care influenţează pieţele emergente şi schimbările de viaţă, iar cu cât o ţară devine mai bogată, cu atât devine mai “grasă”, scrie Business Insider.

Un studiu publicat de Ministerul Sănătăţii din Brazilia arată câteva date îngrijorătoare, care ar putea propulsa ţara pe primul loc în topul obezităţii la nivel mondial. În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare (BRICS: Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), Brazilia este pe locul trei în clasamentul ţărilor cele mai afectate de obezitate, având o rată de 52,5%, fiind surclasată de Africa de Sud şi Rusia. Mai mult de jumătate din populaţia Braziliei a devenit supraponderală, comparativ cu 43% în 2006.

În prezent, populaţia obeză a Braziliei (aceia care au un BMI –Body Mass Index- de 30 sau chiar mai mare), comparativ cu alte ţări din America de Sud, se află pe ultimul loc printre ţările din regiune afectate de această boală. Cu un grad mare de îngrijorare, China se înscrie în topul ţărilor cu o populaţie obeză ridicată, un sfert dintre chinezi fiind deja obezi.

În Brazilia, magazinele de tip fast-food au cunoscut un “boom” în ultimii ani, înregistrând o creştere de 10% în fiecare an. În 2015, odată cu începutul stagnării economiilor, marile lanţuri de restaurante fast-food investesc în noi metode de a-i atrage pe aceia care au fost afectaţi de criză. Spre exemplu, McDonaldăs a lărgit opţiunile în ceea ce priveşte meniurile promoţionale pentru a-şi menţine cota de piaţă în această ţară. Brazilia este a şaptea piaţă pentru marele lanţ de restaurante de tip fast-food.

Subway, liderul pe piaţa din Brazilia în ceea ce priveşte numărul de unităţi (1871 în 2014), a făcut investiţii majore în promoţiile speciale precum binecunoscuta “Barato do dia” sau “Baratissimo”. Potrivit managerului naţional al Subway, Leandro Florio, din februarie 2015, lanţul a înregistrat o creştere a cererii de 20% la ofertele speciale.

Pe viitor, numărul cazurilor de obezitate va fi din ce în ce mai mare. “Dacă brazilienii nu îşi vor schimba stilul de viaţă, există mari şanse să devină cea mai obeză naţie în următorii 15 ani”, a spus Walmir Coutinho, unul dintre cei mai cunoscuţi endocrinologi din Brazilia.

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO