Business Internaţional

Sunt materiile prime într-un nou superciclu? Părerile specialiştilor sunt împărţite

Se află materiile prime într-un superciclu? Dezbaterile dintre specialişti pe acest subiect sunt din ce în ce mai aprinse. Mulţi dintre cei care fac prognoze însă sunt într-un fel în conflict de interese deoarece sunt traderi, foşti traderi sau au relaţii de afaceri cu traderi sau producători.

Avansul dramatic al preţurilor materiilor prime după pandemie corespunde oare cu intrarea într-un nou superciclu, adică o creştere a preţurilor energiei, metalelor şi produselor agricole ce va dura mai mulţi ani? Sau nu este decât o recuperare într-un mediu haotic, atât la nivelul producţiei, cât şi al lanţurilor logistice?

Ideea unui nou superciclu comparabil cu cel din anii 2000, generat atunci de urbanizare şi ascensiunea Chinei, a fost pentru prima dată evocată într-o notă a Goldman Sachs de la finalul anului 2020, potrivit Les Echos. Câteva luni mai târziu, Jeff Currie, specialist al băncii, continuă să susţină această idee. În opinia sa, piaţa este la începutul unui nou superciclu. „Nu vaccinurile şi nici tranziţia energetică nu vor antrena o creştere a cererii, ci coronavirusul în sine.“

Şi Mick Davis, fost şef al Xstrata, un grup minier elveţian achiziţionat în 2012 de gigantul Glencore, este de aceeaşi părere, potrivit letemps.ch. Tranziţia energetică şi subvenţiile masive vor face preţurile să crească, cu atât mai mult cu cât oferta este blocată.

„Suntem doar într-un context de redresare economică“, îi contrazice însă Jumana Saleheen, economist-şef în cadrul grupului britanic de informaţii economice CRU.

Cât priveşte petrolul, şefii com­paniilor Trafigura, Vitol şi Mercuria anticipează o creştere uşoară a preţurilor în următoarele luni.

În acelaşi timp, traderi de top anticipează un „minisuperciclu“ pe acest segment, scrie Financial Times. Oficiali ai Cargill, Cofco, Viterra şi Scoular au declarat că pieţele porumbului, soiei şi grâului vor rămâne solide în următorii doi, până la patru ani.

În faţa boomului recent al materiilor prime, China a lansat o amplă campanie de temperare a creşterii preţurilor. Multe dintre acestea au coborât de la vârfurile din mai, oţelul înregistrând în special o retragere rapidă, notează Bloomberg.

În pofida scăderilor recente, este prea devreme ca Beijingul să se declare victorios. Nu este clar în ce măsură acestea pot fi atribuite acţiunilor Chinei, iar rezultatele sunt amestecate: preţurile cărbunelui sunt din nou pe creştere. Iar, mai important, este posibil ca aceste scăderi să nu dureze.

Iar, dacă se va dovedi că cei care pariază pe o continuare a creşterii preţurilor materiilor prime au dreptate, iar scăderile recente vor fi temporare, Beijing-ul ar putea afla că şi-a folosit o mare parte din arsenal în lupta contra boomului.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.