Business Internaţional

SUA vor deveni un exportator de ţiţei de talia OPEC

SUA vor deveni un exportator de ţiţei de talia OPEC

Autor: Catalina Apostoiu

12.07.2017, 00:00 706

Statele Unite îşi vor creşte de patru ori exporturile de ţiţei până la volume care le vor depăşi pe cele ale majorităţii membrelor OPEC în decurs de trei ani, anticipează o importantă companie de consultanţă, relatează Financial Times. Până în 2020, exporturile de ţiţei american vor atinge 2,25 milioane de barili pe zi, potrivit PIRA Energy. Comparativ, Kuweitul a exportat anul trecut 2,1 milioane de barili pe zi, iar SUA 520.000 de barili pe zi. Proiecţiile sugerează că exportatorii OPEC au în faţă o luptă prelungită în eforturile de majorare a preţurilor petrolului prin reducerea producţiei în faţa profilicei industrii petroliere de şist a Americii. „Statele Unite vor deveni unul dintre cei mai mari 10 exportatori din lume“, spune Gary Ross, de la PIRA. „Americanii nu sunt membri ai OPEC şi nu-şi vor controla producţia în încercarea de a menţine preţurile ridicate. Este o veste foarte proastă pentru OPEC“. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO