Business Internaţional

SUA staţionează avioane militare în regiunea irakiană Kurdistan, de unde vor efectua atacuri împotriva ISIS

SUA staţionează avioane militare în regiunea irakiană...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

12.09.2014, 09:43 207

După o zi de la discursul în care preşedintele american Barack Obama a anunţat "extinderea" atacurilor împotriva jihadiştilor în Irak, Pentagonul a anunţat la rândul său că vrea "să ofere o susţinere aeriană mai ofensivă forţelor irakiene de securitate", a declarat contraamiralul John Kirby, un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

În cadrul intensificării acestei campanii aeriene declanşate pe 8 august, Statele Unite vor utiliza avioane staţionate la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, pe care Washingtonul îl apără de insurgenţi islamiştii, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Alt oficial de la Pentagon a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că ar fi vorba despre avioane de vânătoare, a căror autonomie de zbor este mai redusă ca a bombardierelor.

De la începutul lui august, forţele aeriene americane au efectuat peste 150 de raiduri împotriva SI, majoritatea cu scopul de a proteja barajul strategic de la Mosul, în nordul Irakului, la aproximativ 130 de kilometri distanţă vest de Erbil.

Însă această campanie aeriană este însoţită de trimiterea câtorva sute de consilieri militari americani care au misiunea să-i susţină pe militarii irakieni.

Cei 475 de consilieri suplimentari a căror trimitere a fost anunţată miercuri seara de către Obama urmează să sosească în Irak "în cursul săptămânii viitoare", potrivit contraamiralului Kirby.

"Este exclus să se implice în lupte", a subliniat el.

Dintre cei 475 de consilieri militari anunţaţi de către Obama, 125 de militari vor fi afectaţi misiunilor aeriene efectuate de la Erbil, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului.

Aceste trupe suplimentare vor creşte la 1.600 numărul militarilor americani prezenţi în Irak.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO