Business Internaţional

SUA şi Arabia Saudită au încheiat un acord pentru armament în valoare de 110 miliarde de dolari

SUA şi Arabia Saudită au încheiat un acord pentru...

Autor: Andrei Ionascu

21.05.2017, 14:02 285

Potrivit Casei Albe, Donald Trump şi secretarul de stat Rex Tillerson vor participa la semnarea unui memorandum de intenţie privind un pachet de echipamente şi servicii de apărare, pentru îmbunătăţirea securităţii Regatului şi a regiunii Golfului în faţa ameninţărilor iraniene.

"Acest acord demonstrează, în termenii cei mai clari, angajamentul Statelor Unite faţă de parteneriatul nostru cu Arabia Saudită şi partenerii noştri din Golf, dezvoltând în acelaşi timp oportunităţi pentru companiile americane din regiune şi sprijinind crearea a zeci de mii de noi locuri de muncă în industria de apărare a SUA. Totodată, înţelegerea consolidează capacitatea Arabiei Saudite de a contribui la operaţiunile de combatere a terorismului în regiune, reducând presiunea asupra armatei americane de a desfăşura operaţiunile respective", se arată într-un comunicat de la Washington.

Arabia Saudită este destinaţia principală pentru vânzările de armament din SUA, potrivit Consiliului american pentru Relaţii Externe. Saudiţii au achiziţionat aproape 10% din exporturile americane între 2011 şi 2015.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a început sâmbătă prima vizită de stat în Arabia Saudită. Liderul de la Casa Albă a avut întrevederi cu mai mulţi membri importanţi ai familiei regale, printre care se numără şi regele Salman bin Abdulaziz.

Salman bin Abdulaziz l-a decorat la Riad pe preşedintele american Donald Trump cu cea mai înaltă distincţie care poate fi acordată unui civil în Arabia Saudită, pentru eforturile liderului american de a consolida relaţiile bilaterale şi de a răspândi pacea şi stabilitatea în întreaga lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO