Business Internaţional

SUA imping de la spate Chrysler si General Motors

21.04.2009, 22:17 20

Guvernul american a decis sa acorde noi fonduri producatorilor auto Chrysler si General Motors pentru a-i ajuta sa depaseasca criza din industria de profil, scrie agentia de presa Thomson Reuters.
Administratia Obama va transfera catre Chrysler aproape 500 de milioane de dolari (386 mil. euro) pana la sfarsitul lunii aprilie, intr-o perioada in care se incearca crearea unei aliante intre compania americana si Fiat, si aproximativ 5 miliarde de dolari (3,86 mld. euro) catre General Motors, pentru a permite companiei sa se restructureze si sa evite falimentul, potrivit unui raport independent care vizeaza fondurile pe care le va acorda Departamentul Trezoreriei SUA companiilor americane.

Sindicatele nu cedeaza
Sindicatul angajatilor din sectorul auto United Auto Workers (UAW) a cerut tuturor membrilor sai sa faca presiuni asupra Casei Albe pentru a se asigura ca muncitorii si pensionarii din industrie au parte de un tratament corect in timpul negocierilor cu GM si Chrysler care urmaresc obtinerea unor concesii considerate vitale pentru supravietuirea producatorilor auto.
„Presedintele Obama si comisia pe care a organizat-o pentru solutionarea problemelor din industria auto trebuie sa urmareasca interesele angajatilor si pensionarilor din sector in timpul negocierilor legate de restructurari", a declarat conducerea UAW. Sindicatul reprezinta interesele a 26.000 dintre muncitorii Chrysler si a 62.000 dintre angajatii de la GM.
UAW si majoritatea creditorilor si a celor care detin obligatiuni la cei doi producatori auto sunt supusi in prezent unor presiuni semnificative pentru a ajuta companiile sa isi reduca datoriile si sa se restructureze. UAW cauta sa ajunga la un acord cu GM si Chrysler in ceea ce priveste restructurarea fondului de asigurari de sanatate in valoare de mai multe miliarde de dolari de care beneficiaza fostii angajati.

Alianta cu Fiat este vitala
Echipa creata de Obama pentru a contracara criza din industria auto americana nu crede ca producatorul Chrysler poate supravietui independent in fata declinului din prezent si a incercat sa organizeze mai multe intalniri la Washington si Detroit pentru a se ajunge la un acord cu compania italiana Fiat. Executivul SUA s-a oferit sa transfere pana la 6 miliarde de dolari (4,62 mld. euro) pentru finalizarea aliantei.
Chrysler a decis insa sa refuze fondurile guvernamentale deoarece conducerea companiei nu a reusit sa ajunga la un acord privind salariile executivilor producatorului. Un oficial al Chrysler Financial a declarat ca imprumutul a fost refuzat deoarece compania auto detine in prezent suficient capital privat pentru a-si rezolva problemele pe termen scurt.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO