Business Internaţional

SUA a subestimat forţa militară a Chinei şi ura generalilor chinezi faţă de puterea americană - raport

SUA a subestimat forţa militară a Chinei şi ura generalilor chinezi faţă de puterea americană - raport

Autor: Alin Constantin Pilat

06.04.2012, 10:39 8970

Statele Unite subestimează creşterea militară a Chinei precum şi resentimentele conducătorilor chinezi faţă de puterea americană, potrivit unui raport oficial publicat joi la Washington, relatează AFP.

Raportul, elaborat pentru Comisia SUA-China privind economia şi securitatea, ce aparţine Congresului, evidenţiază mai multe "cazuri clare de subestimare" a armamentului Chinei, Beijingul dezvoltând submarine, avioane invizibile pe radar şi rachete balistice, mai repede decât au anticipat experţii americani.

Potrivit raportului, aceştia din urmă au anticipat la sfârşitul anilor '90 că China nu va prinde din urmă SUA în domeniul militar şi nu va acorda prioritate dezvoltării industriei de apărare comparativ cu alte sectoare ale economie.

"Marele Zid" din jurul arsenalului nuclear al Chinei, dărămat de o mână de studenţi

"Zece ani mai târziu, este evident că multe dintre predicţiile făcute la sfârşitul secolului s-au dovedit a fi radical false", scriu autorii raportului. Experţii americani ar putea sesiza mai bine realitatea privind dezvoltarea militară a Beijingului dacă ar fi mai mulţi cei care ar putea citi în chineză şi ar putea consulta articole de specialitate, notează studiul.

"Observatorii americani nu ar trebui să ia drept adevărate declaraţiile guvernului chinez cu privire la politica de apărare pentru că acestea ar putea fi înşelătoare sau ar putea proveni din partea unor instituţii" precum Ministerul Afacerilor Externe, "care nu au calitatea de a vorbi despre probleme militare", se arată în raport.

Potrivit acestui document, experţii americani subestimează de asemenea "modul în care liderii chinezi consideră SUA drept o ameninţare fundamentală pentru securitatea Chinei". Regimul de la Beijing s-a înfuriat astfel în momentul bombardării ambasadei chineze din Belgrad de către forţele NATO în 1999, atac condus în perioada respectivă de Statele Unite pe baza unei erori, se afirmă în raport .

China pregăteşte o rachetă care să scoată din joc mândria marinei SUA, portavioanele nucleare

China a anunţat luna trecută o creştere puternică a bugetului său militar, care ar trebui să fie suplimentat cu 11,2 la sută în 2012, la 670,27 miliarde yuani (80,6 miliarde de euro). Deşi mulţi experţi consideră că cheltuielile reale sunt mult mai mari, ele rămân cu mult sub bugetul militar american (613 miliarde de dolari pentru 2013).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO