Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Autor: Bogdan Cojocaru, Marius Oncu, Vlad Popescu

19.09.2013, 20:15 74

Ungaria. Conducerea Dunaferr, cel mai mare producător de oţel din Ungaria, a respins propunerea guvernului ungar de a prelua compania, controlată din Ucraina. Dunaferr se confruntă cu grave probleme financiare şi şi-a manifestat ideea de a concedia 20% din angajaţi, potrivit portalului de ştiri origo.hu. „Schimbarea proprietarului nu va face compania profitabilă. Nu există soluţii minune. Dacă guvernul ar prelua compania şi ar ţine-o în funcţiune cu actualul personal, ar merge tot în pierdere”, a afirmat directorul general al Dunaferr Evgeny Tankhilevici. El a menţionat că proprietarii afacerii sunt deschişi la un ajutor venit din partea statului şi a sugerat exemplul slovac. În Slovacia, guvernul a ajuns la o înţelegere cu grupul american U.S. Steel prin care acesta s-a angajat să nu vândă în următorii cinci ani oţelăria de la Kosice şi să nu reducă personalul. Premierul Robert Fico, care s-a dus în SUA pentru a negocia acordul, a oferit companiei reducerea costurilor cu energia şi cu protecţia mediului.

Polonia. Producătorul polonez de gaze naturale PGNiG, controlat de stat, intenţionează să cerceteze de ce nicio companie nu a reuşit să descopere în Polonia resurse de gaz de şist care să poată fi exploatate comercial. Studiile vor fi efectuate de experţii grupului în colaborare cu Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie AGH şi Institutul de Petrol şi Gaze Naturale, scrie The Warsaw Business Journal. Nici PGNiG nu a avut succes în descoperirea unor resurse profitabile. Rezultatele cercetării vor fi disponibile la sfârşitul acestui an.

Europa. Băncile europene au început să facă lobby pe lângă Banca Centrală Europeană (BCE) pentru adoptarea unui nou program de lichiditate pe termen lung, care să devină activ la expirarea actualei linii de finanţare, prin care băncile au împrumutat circa 1.000 de miliarde de euro. Efortul instituţiilor de credit de a obţine un nou program de finanţare ieftină pe termen lung arată cât de nesigur rămâne sistemul financiar european, potrivit cotidianului american Wall Street Journal (WSJ). Începând de la sfârşitul anului 2011, BCE a împrumutat 1.000 de miliarde de euro băncilor europene, pe o perioadă de trei ani. Programul, numit Operaţiune de Refinanţare pe Termen Lung (Long Term Refinancing Operation - LTRO), a fost lansat pentru a salva băncile care aveau probleme la accesarea de împrumuturi pe piaţa interbancară. LTRO este creditat cu temperarea - cel puţin pentru o perioadă - a crizei financiare din Europa, notează WSJ. Împrumuturile ieftine de la BCE încep să ajungă la scadenţă în prima parte a anului 2015. Tot mai mulţi bancheri, investitori şi şefi de bănci centrale sunt îngrijoraţi în privinţa capacităţii unor bănci, mai ales a celor din ţări vulnerabile financiar precum Spania şi Italia, de a rezista fără finanţarea de la BCE.

SUA. JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, va plăti o amendă de 920 milioane de dolari în cadrul unei înţelegeri cu autorităţile din SUA şi Marea Britanie privind incidentul „Balena de la Londra“ din aprilie 2012, în urma căruia grupul financiar a pierdut 6,2 miliarde de dolari. Înţelegerea se referă la acuzaţiile formulate împotriva JPMorgan de către comisia pentru valori mobiliare din SUA (SEC), oficiul pentru controlul monedei, Rezerva Federală şi autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie, FCA, potrivit unui document publicat joi de Rezerva Federală, citat de Bloomberg. Cazul din aprilie 2012 este anchetat separat de mai multe instituţii guvernamentale, printre care Departamentul Justiţiei şi comisia de reglementare a pieţei derivatelor financiare, CTFC. Biroul de investiţii din Londra al JPMorgan a cauzat pierderi uriaşe pentru bancă în urma unor tranzacţii pe piaţa derivatelor. Incidentul din luna aprilie a anului trecut a condus la începerea urmăririi penale împotriva a doi foşti traderi ai JPMorgan implicaţi în scandal şi demiterea a patru membri din conducerea executivă a grupului. Traderii sunt acuzaţi de fraudă şi conspiraţie în vederea comiterii de infracţiuni, deoarece ar fi încercat să ascundă pierderile de superiorii lor.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO