Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Marius Oncu

20.07.2012, 00:00 35

Profitul băncii americane Morgan Stanley a scăzut cu 50% în trimestrul al doilea, la 591 mil. dolari, de la 1,2 mld. dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a declinului veniturilor din tranzacţii cu acţiuni şi obligaţiuni, potrivit MarketWatch. Morgan Stanley a primit foarte multă atenţie în ultimele săptămâni după ce a fost aranjorul principal al ofertei publice iniţiale a Facebook. Banca a fost criticată puternic pentru rolul avut în una din cele mai controversate listări pe bursa din SUA.

Fostul preşedinte tunisian Zin Abidin Ben Ali a fost condamnat, în lipsă, la închisoare pe viaţă, pentru complicitate la uciderea a 43 de manifestanţi în cursul revoltei care a condus la înlăturarea sa de la putere, relatează AFP. Ben Ali a fost judecat împreună cu 40 de foşti membri ai regimului, printre care se numără generalul Ali Seriati, fostul şef al serviciilor de securitate, condamnat la 20 de ani de închisoare, şi doi foşti miniştri de interne, Rafik Belhaj Kacem şi Ahmed Friaa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO