„Contrar asumpţiei din secolul XIX că reducerea ratelor dobânzii îi favorizează pe debitori, sporind astfel egalitatea, credem că ratele mai scăzute ar putea spori de fapt inegalitatea,“ afirmă Stiglitz.
Experimentele monetare făcute în zona euro de Banca Centrală Europeană, tot pentru repornirea economiei, au dus dobânzile din Europa mai jos decât cele din SUA.
Inegalitatea creşte pentru că cei bogaţi tind să deţină o mare parte a avuţiei pe o piaţă de acţiuni care beneficiază în mod disproporţionat de pe urma unor astfel de politici.
Astăzi, arată Stiglitz, „muncitorii şi capitaliştii sunt deţinători de capital, însă a două tipuri diferite de capital“. În timp ce americanii cu venituri scăzute şi medii se bazează în primul rând pe active cu venituri fixe, persoanele cu venituri mai mari tind să investească mai mult în acţiuni şi alte active mai riscante care oferă randamente mai mari.
„O reducere a ratei dobânzii îi ajută pe cei care deţin acţiuni şi-i afectează pe cei care deţin titluri guvernamentale. Acest model pare să reprezinte o descriere mai bună a economiei moderne, iar în acest model reducerea ratelor dobânzii adânceşte fără îndoială inegalitatea“, concluzionează Stiglitz.
Atitudinea critică faţă de politica Fed îl aduce pe Stiglitz în opoziţie cu mulţi din colegii săi liberali care susţin măsurile Fed.
În faţa recesiunii şi profundei crize financiare, oficialii Fed au menţinut ratele dobânzii practic la zero din decembrie 2008 şi au cumpărat obligaţiuni ipotecare şi titluri de trezorerie de peste 3.000 de miliarde de dolari.
Creşterea economică a rămas modestă din vremea recesiunii, în timp ce inflaţia se menţine sub ţinta de 2% a Fed, iar creşterea salariilor rămâne timidă. Spre deosebire, piaţa acţiunilor s-a redresat, atingând record după record.
„Visul american este un mit“, consideră Stiglitz. În America, inegalitatea veniturilor se situează la unul dintre cele mai ridicate niveluri, iar această inegalitate se suprapune pe o criză de oportunităţi egale de a avansa. Economistul susţine că această inegalitate nu este numai rezultatul forţelor pieţelor, ci şi al politicii şi strategiilor implementate de autorităţi şi companii, scrie CNN.
Acesta remarcă faptul că perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost una prosperă atât pentru economia americană, cât şi pentru forţa de muncă. De atunci, însă, salariile au stagnat, venitul mediu scăzând la nivelul de acum 40 de ani. Între timp, plăţile directorilor executivi au avansat la 300 de ori venitul mediu al unui angajat de rând, de la 30 de ori.
Potrivit lui Stiglitz, nu există un panaceu pentru soluţionarea problemei inegalităţii, însă o modalitate de combatere a acesteia ar fi slăbirea puterii monopoliste a companiilor, care duce la salarii mai scăzute.
