Business Internaţional

Statul California a legalizat vânzarea de canabis pentru uz recreaţional

Statul american California a legalizat, luni, vânzarea de canabis pentru uz recreaţional, lansând cea mai mare piaţă reglementată din lume cu produse care conţin acest drog, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Este cel de-al şaselea stat american care ia această decizie, după Colorado, Washington, Oregon, Alaska şi Nevada. Massachusetts şi Maine sunt pe cale să urmeze acest exemplu în cursul anului.

Locuitorii au dreptul să cumpere maximum 28 de grame de canabis brut o dată. Persoanele cu afecţiuni specifice pot cumpăra cantităţi nelimitate, dar trebuie să prezinte o reţetă şi cardul de sănătate.

Zeci de magazine recent licenţiate au fost deschise la începutul anului în California, pentru persoanele majore (cel puţin 21 de ani) care vor să experimenteze efectele psihoactive ale canabisului.

În condiţiile în care California are o populaţie oficială de aproximativ 40 de locuitori, peste o cincime dintre americani trăiesc acum în zone în care canabisul este legal pentru cumpărare în scop recreaţional, chiar dacă rămâne clasificat drept drog ilegal în conformitate cu legislaţia SUA.

Piaţa de canabis din California este evaluată de către majoritatea experţilor la câteva miliarde de dolari anual şi se aşteaptă să genereze cel puţin un miliard de dolari pe an în veniturile fiscale.

Uruguay este singura ţară care a legalizat vânzarea de canabis pentru uz recreaţional la nivel naţional, începând cu iulie 2017, având o populaţie de doar 3,4 milioane de locuitori.

Etichete: SUA,CANABIS,LEGALIZARE

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.