Caută doar în titlu
Business Internaţional

Statele Unite au semnat un acord de intensificare a cooperării militare cu Polonia

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a semnat sâmbătă un acord de intensificare a cooperării militare între Statele Unite şi Polonia care prevede suplimentarea trupelor SUA, relatează agenţia Associated Press.

Aflat la Varşovia la finalul unui turneu în Europa Centrală şi de Est, Mike Pompeo a semnat cu ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, Acordul de intensificare a cooperării în domeniul apărării, care constituie cadrul legal pentru suplimentarea prezenţei militare americane.

"Acest acord va fi o garanţie suplimentară, o garanţie că, în caz de ameninţare, militarii noştri vor fi cot la cot. De asemenea, acordul contribuie la consolidarea securităţii altor ţări din această parte a Europei", a afirmat, la ceremonie, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

Acordul prevede şi avansarea altor aspecte ale cooperării SUA-Polonia, în principal investiţiile şi comerţul.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că acordul este culminarea a luni de negoceri cu Polonia. "Acordul va contribui la intensificarea cooperării militare şi la suplimentarea trupelor americane în Polonia, pentru consolidarea capacităţilor NATO de descurajare, intensificarea securităţii Europei şi asigurarea democraţiei, libertăţii şi suveranităţii", a transmis Donald Trump.

Aproximativ 4.500 de militari americani sunt acum în Polonia, dar vor fi trimişi încă 1.000.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luna trecută că armata americană va diminua numărul militarilor din Germania. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat că vor fi retraşi 11.900 de militari americani. Dintre aceştia, 6.400 vor reveni în Statele Unite, iar restul vor fi mutaţi în alte ţări membre NATO - Italia, Belgia, Polonia şi ţările baltice. În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani. Statele Unite au anunţat deja suplimentarea cu 1.000 de militari a efectivelor americane din Polonia.

Donald Trump a criticat în mai multe rânduri state europene, în principal Franţa şi Germania, pentru contribuţiile bugetare insuficiente la bugetul NATO.

Etichete: sua,polonia,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.