Business Internaţional

Starea actuală a pandemiei: Brazilia şi Statele Unite reprezintă 7% din populaţia întregii planete, însă înregistrează aproape 40% din numărul total de cazuri cu coronavirus

Starea actuală a pandemiei: Brazilia şi Statele Unite...

Autor: Eduard Ivanovici

02.08.2020, 15:37 194

În ciuda faptului că reprezintă doar 7% din populaţia întregii planetei, Brazilia şi Statele Unite înregistrează aproape 40% din numărul total de cazuri de COVID-19 la nivel mondial, potrivit Business Insider.

Statele Unite au o populaţie de 331 de milioane de locuitori, 4% din populaţia globului, însă numără peste 4,4 milioane de infecţii cu coronavirus şi peste 150.000 de decese.

Brazilia are o populaţie de aproape 213 milioane de locuitori, 3% din populaţia globului, însă este a doua ţară în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19, cu 2,5 milioane de infecţii înregistrate până în prezent. Numărul deceselor ajunge în Brazilia la aproape 89.000.

Luate la un loc, Statele Unite şi Brazilia numără aproximativ 6,9 milioane de cazuri, aproape 40% din numărul total de infecţii.

Experţii în sănătate publică au criticat răspunsul celor două ţări în contextul pandemiei. În SUA, experţii au avertizat că redeschiderea timpurie a economiei va duce la o creştere substanţială a numărului de cazuri. De fapt, Statele Unite au înregistrat săptămâna trecută 4 milioane de cazuri, la doar trei săptămâni după ce atinseseră pragul de 3 milioane.

În Brazilia, preşedintele Jair Bolsonaro a refuzat să instituie o serie strictă de restricţii. La începutul crizei, Bolsonaro numea boala provocată de coronavirus „o simplă gripă”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO