Business Internaţional

Speriaţi de ofensiva companiilor chinezeşti la ei acasă, nemţii caută să protejeze afacerile din UE de achiziţiile nedorite. „Urmărim cu atenţie ce se întâmplă, în special în ceea ce priveşte preluările de către companiile din China”

Speriaţi de ofensiva companiilor chinezeşti la ei...

Autor: Bogdan Cojocaru

17.10.2016, 20:40 1916

Companiile chinezeşti ţintesc sus de tot în rândul firmelor germane, iar acest lucru îngrijorează atât de mult Berlinul încât acesta pregăteşte o strategie care ar permite nu doar Germaniei, ci tuturor guvernelor din UE şi Uniunii Europene în sine să interzică achiziţiile nedorite pe care le au în vedere investitorii din afara spaţiului comunitar, scrie presa germană.

Achiziţiile străine au intrat puternic în atenţia publicului german după ce producătorul chinez de electrocasnice Midea şi-a manifestat intenţia de a cumpăra fabricantul german de roboţi Kuka. Achiziţia ar pune la dispoziţia chinezilor tehnologie de vârf în care nemţii au investit mult timp şi bani. Săptămâna trecută Midea a anunţat că propunerea sa a fost aprobată de autorităţile antitrust din UE, notează Reuters.

În ultimele zile în Germania face furori vestea că Sanan Optoelectronics, producător de cipuri din China, tatonează terenul pentru a cumpăra sau colabora cu fabricantul german de articole de iluminat Osram. În primul trimestru al acestui an companiile chinezeşti au oferit 3 miliarde de euro pentru 12 companii germane, mai mult decât în ultimii cinci ani la un loc, potrivit calculelor Handelsblatt.

Anul acesta până acum companiile chinezeşti au anunţat preluări de firme nemţeşti de aproximativ 10 miliarde de euro, conform calculelor Bloomberg. Spre comparaţie, preluările anunţate anul trecut valorează 1,2 miliarde de euro. Vânătorii de trofee germane profită de faptul că în timp ce firmele Mittelstand, afaceri tradiţionale de familie, nu se lasă uşor cumpărate, grupurile de tehnologie listate sunt o pradă mai uşoară. Agitaţia creată de chinezi pe piaţa achiziţiilor de companii germane a determinat iniţial autorităţile de la Berlin să asigure lumea că supraveghează atent situaţia. „Urmărim cu atenţie ce se întâmplă, în special în ceea ce priveşte preluările de către companiile din China”, spunea la sfârşitul lunii septembrie un purtător de cuvânt al ministerului economiei.

Acum ziarul Welt am Sonntag scrie că ministerul economiei vrea să protejeze companiile de tehonologie din Germania de preluările nedorite, mai ales de cele avute în vedere de companii de stat sau parţial deţinute de stat din ţările care nu fac parte din UE. Ziarul notează că viceministrul economiei Matthias Machnig a trimis în ultimele zile membrilor guvernului german un document cu şase criterii de reevaluare a investiţiilor din Uniune. Documentul prevede drepturi cuprinzătoare pentru UE şi pentru guvernele naţionale de a interzice achiziţiile de companii de către investitori din afara Uniunii.

Întrebat despre informaţiile publicate de Welt am Sonntag, un purtător de cuvânt al ministerului economiei a spus că nu comentează despre documentele interne ale guvernului. „Totuşi, ministrul Sigmar Gabriel a spus de mai multe ori că ar vrea să facă cunoscute opţiunile, de asemenea la nivel european, mai ales în ceea ce priveşte concurenţa internaţională cu companiile străine subvenţionate de stat, fără a închide uşa investiţiilor”, a explicat purtătorul de cuvânt. Sanan Optoelectronics a confirmat luni că a intrat în „contact” cu Osram. Compania germană îşi schimbă orientarea de la becuri la tehnologie de iluminat, vânzându-şi divizia de becuri şi investind un miliard de euro într-o nouă fabrică în Malaiezia unde va produce cipuri pentru instalaţii LED.

Această mutare s-ar putea să fi atras atenţia producătorilor de cipuri cum este Sanan. Dacă compania chinezească va insista cu preluarea Osram, care are o capitalizare de piaţă de şase miliarde de euro, achiziţia ar fi cea mai mare efectuată în Germania de către un concurent din China. Această ţară vrea să-şi schimbe modelul economic dinspre exporturi spre consum intern şi producţie cu valoare adăugată mai mare şi face eforturi pentru a deveni în câţiva ani un lider al tehnologiei.

„Ceea ce ar fi atractiv la Osram sunt licenţele de proprietate intelectuală pentru tehnologie LED la care Sanan ar avea acces prin cumpărarea unei participaţii majoritare”, se arată într-o analiză a Barclays. Aceste drepturi ar permite Sanan să-şi vândă cipurile legal în afara Chinei, ceva ce nu a putut face până acum, explică analiştii de la Barclays. Cine ar vrea să cumpere Osram ar putea mai întâi să cumpere participaţia de 17,5% deţinută de grupul industrial Siemens la această companie.

O sursă apropiată ambelor companii nemţeşti a declarat pentru Reuters că Siemens a fost pe punctul de a-şi vinde participaţia unui cumpărător din China înainte ca Osram să-şi anunţe în noiembrie noua oprientare spre tehnologie LED. Manevra nu a făcut bine acţiunilor. În preluarea de 4 miliarde de euro a Kuka de către Midea, Berlinul a căutat iniţial să limiteze participaţia deţinută de Midea la 49%.

Guvernul a vrut să limiteze influenţa companiei chinezeşti în ceea ce consideră a fi un campion naţional dintr-o industrie importantă. În cele din urmă a permis tranzacţiei să decurgă neîngrădită după ce acţionarii mari ai producătorului de roboţi şi-au vândut acţiunile către Midea. „Afacerea Kuka a schimbat un lucru – conştientizarea”, spune Thilo Ketterer, analist la Roedl & Partner.

Firma a consiliat compania chinezească Skyworth când aceasta a cumpărat producătorul german de televizoare Metz anul trecut şi se pregăteşte de alte afaceri în condiţiile în care companii germane din sectorul auto, de mediu şi medical caută investitori străini. „Ele caută investitori din China care aduc nu doar bani, acest aspect nu este atât de important, ci un avantaj major: aceştia au o perspectivă strategică clară de la guvern şi au la dispoziţie o piaţă internă uriaşă”, a explicat Ketterer.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO