Business Internaţional

SocGen se aliaza cu Rockefeller pentru a castiga clienti

18.06.2008, 17:59 15

Societe Generale, a doua mare banca franceza dupa valoarea de piata, a achizitionat un pachet de 37% din actiunile societatii de servicii financiare private Rockefeller Financial Services, scrie Bloomberg. Tranzactia a fost facuta in vederea castigarii unor noi clienti importanti in SUA, iar valoarea ei nu a fost facuta publica.
SG Private Banking, divizia de servicii financiare private a SocGen, si Rockefeller Financial Services vor conlucra pentru a oferi servicii in sectorul bancar privat, se mentioneaza in declaratia emisa ieri de oficialii bancii franceze. Rockefeller administreaza active in valoare de 30 miliarde de dolari si are sediul in New York.
"Rockefeller intentiona sa se dezvolte nu numai in SUA, ci in intreaga lume, iar noi doream sa ne extindem pe piata americana. Aceasta este o alianta extrem de importanta", a spus seful diviziei de private banking a SocGen, Daniel Truchi.
Divizia de private banking a SocGen, care, la sfarsitul lunii martie, administra 71,7 miliarde de euro, se extinde prin intermediul achizitiilor si angajarilor. Banca a cumparat CWM Group, care administra fonduri in valoare de 650 de milioane de dolari (419 milioane de euro).
In primul trimestru al acestui an, clientii diviziei de private banking a SocGen au adus venituri in valoare de 400 de milioane de euro, comparativ cu totalul de 2 milioane de euro inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, se mentioneaza intr-o declaratie emisa in luna mai de oficialii bancii. Divizia, infiintata in 1997, are peste 2.700 de angajati in 25 de tari.
"Cel de-al doilea trimestru se prezinta foarte bine, cu o tendinta ascendenta a valorii activelor, in special in luna aprilie", a mentionat Truchi. SocGen incearca sa recupereze o parte din pierderile de 4,9 miliarde de euro suferite in luna ianuarie a acestui an, in urma tranzactiilor ilegale efectuate de traderul Jerome Kerviel.
Pierderile din scandalul Kerviel au facut banca vulnerabila la o eventuala preluare, aceasta fiind obligata sa-si majoreze capitalul cu 5,5 miliarde euro pentru a-si redresa finantele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO