Business Internaţional

Şi dacă America ar retrăi anii ’70, epoca diviziunilor şi dezamăgirii, dar în lipsa unui Reagan care să o salveze?

Cu excepţia unui colaps financiar epic sau a unei contrarevoluţii culturale improbabile, coaliţia care a ajutat la alegerea lui Ronald Reagan nu va mai reveni. Orice inversare a hegemoniei progresiste va trebui realizată de jos în sus, scrie editorialistul The Wall Street Journal.

Cu excepţia unui colaps financiar epic sau a unei contrarevoluţii culturale improbabile, coaliţia care a ajutat la alegerea lui Ronald Reagan nu va mai reveni. Orice inversare a hegemoniei progresiste va trebui realizată de jos în sus, scrie editorialistul The Wall Street Journal.

Autor: Catalina Apostoiu

03.08.2021, 22:28 578

Gerard Baker, Editor-at-Large Wall Street Journal: „Cu excepţia unui colaps financiar epic sau a unei contrarevoluţii culturale improbabile, coaliţia care a ajutat la alegerea lui Ronald Reagan nu va mai reveni. Orice inversare a hegemoniei progresiste va trebui realizată de jos în sus“.

Astăzi, aproape întreg sistemul abundă de condiţiile care au produs problemele de atunci, scrie Gerard Baker, Editor-at-Large Wall Street Journal.

Există un gând consolator pe măsură ce ne adâncim în distopia social dezintegrantă şi economic dăunătoare a Americii contem­porane: am mai fost într-o situaţie similară, scrie Baker.

Supremaţia radicalilor de stânga de astăzi, care-şi urmăresc ambiţiile de respingere a valorilor istorice ale Americii şi de refacere a ţării după imaginea unei versiuni purificate a unui paradis social-democrat, readuce în minte anii ’70. Acel deceniu a sfârşit într-o combinaţie unică de ruină economică şi umilire internaţională care a definit o preşedinţie de un mandat, şi ştim ce s-a întâmplat mai apoi. Staţi puţin, spun optimiştii: următoarea Revoluţie Reagan este aproape.

Istoria nu se repetă, scrie editorialistul WSJ, însă mişcările extreme către o direcţie tind să fie autocorective, în special atunci când împing o ţară cu atâta succes ca America către abis.

Însă conservatorii ar trebui să-şi amâne optimismul, potrivit lui Gerard Baker. Există cu siguranţă asemănări între condiţiile de astăzi şi nefericitul deceniu din urmă cu 50 de ani şi nu trebuie să ai o imaginaţie prea mare pentru a vedea paralelele Joe Biden-Jimmy Carter. Însă există diferenţe importante care ar trebui să tempereze orice predicţii încre­zătoare privind o nouă eră iminentă de ascendenţă conser­vatoare, scrie Baker.

Anii ’70 au fost probabil ultimul deceniu în care îndoielile existenţiale privind proiectul american au fost pe atât de pronunţate şi devastatoare pe cât sunt acum.

Atunci, ca şi acum, a existat un sentiment existenţial de pericol şi eşec. În anii ’70, ţara era bântuită de o teamă generalizată că America pierde marea bătălie ideologică a vremii în faţa superputerii comuniste. Patruzeci de ani mai târziu, elitele americane sunt convinse că o altă putere comunistă eclipsează SUA şi civilizaţia pe care acestea o conduc.

Anii ’70 ne-au adus stagflaţia, imorta­lizată în popularizarea „indi­ca­­torului suferinţei“ suma şoma­jului şi ratelor dobânzii. Deşi nivelul de astăzi rămâne cu mult sub vârful atins în 1980, acesta s-a dublat în ultimii doi ani, lucru care s-a întâm­plat ultima dată la mijlocul anilor ’70.

În ciuda tututor asemănărilor însă, există o diferenţă politică majoră, cu rădăcini în cea de ordin economic, care sugerează motive pentru pesimism, scrie editorialistul de la The Wall Street Journal.

Astăzi, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în anii ’70, întregul sistem american este aliniat în aceeaşi direcţie. Revoluţia progresistă este mult mai adânc implantată în instituţiile ţării decât a fost vreodată în anii ’70.

Însă cea mai mare diferenţă din­tre toate are legătură cu investi­ţiile făcute de liderii corporate ai Ame­ricii în ideologia progresistă domi­nantă. Până la sfârşitul anilor ’70, pieţele financiare americane se situaseră într-o piaţă bear de un deceniu. În 1979, indicatorul Dow Jones Industrial Average se situa la nivelul din 1965. De atunci, şi graţie în mare măsură liberalizării econo­mice globale declanşate de anii Reagan-Thatcher, companiile ame­ricane s-au bucurat de o perioadă mai prosperă ca niciodată.

Ceea ce ne lasă cu una dintre cele mai ciudate alianţe din istorie: o clasă politică dominantă care argumen­tează că America este o societate fun­damental imperfectă, care are nevoie de o transformare completă, în coali­ţie cu o clasă capitalistă domi­nantă care obţine bogăţii nemai­văzute de pe urma convingerilor investi­torilor că lucrurile nu au stat niciodată mai bine.

 

Până la sfârşitul anilor ’70, pieţele financiare americane se situaseră într-o piaţă bear de un deceniu. În 1979, indicatorul Dow Jones Industrial Average se situa la nivelul din 1965. De atunci, şi graţie în mare măsură liberalizării economice globale declanşate de anii Reagan-Thatcher, companiile americane s-au bucurat de o perioadă mai prosperă ca niciodată.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO