Business Internaţional

SI a îndoctrinat peste 400.000 de copii pentru a lupta şi a efectua atacuri sinucigaşe-raport

SI a îndoctrinat peste 400.000 de copii pentru a lupta...

Autor: Mediafax

17.11.2016, 07:11 56

În ultimii doi ani, islamiştii reţelei SI au modificat planul de învăţământ pentru a ”îndoctrina elevi, a-i îndemna la ură şi a-i obliga să se alăture reţelei”, a declarat Jawad al-Shamri, directorul Biroului de presă al CDO, conform presei irakiene.

”Programa SI învaţă elevii să facă centuri explozive, să ia femei ostatice şi să pregătească capcane”, a adăugat al-Shamri care a făcut apel Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să asigure un program de reabilitare a tinerilor.

De-a lungul ultimilor ani, au existat numeroase rapoarte potrivit cărora SI organizează tabere de pregătire care transformă copiii în soldaţi-terorişti, aceştia executând ostatici ai reţelei sau îndeplinind alte sarcini înfiorătoare cu scop propagandistic. Aceşti copii, unii dintre ei având chiar vârsta de trei ani, primesc pregătire militară şi religioasă. Conform înregistrărilor de propagandă ale grupării, ei primesc arme drept jucăriii şi sunt siliţi să urmărească execuţii ”care au un scop educativ”.

Liderul Comitetului pentru femei, familie şi copii din cadrul Parlamentului din Irak, a afirmat că SI a transformat majoritatea copiilor răpiţi în militanţi islamişti şi îi foloseşte pe aceştia în cadrul conflictului cu forţele de securitate irakiene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO