Business Internaţional

Serbia a devenit dependentă de industria auto. Cu producţia Fiat în criză, economia are nevoie de un salvator. Să fie acesta Volkswagen? Preşedintele Vucic promite de ceva timp „cea mai mare şi mai importantă investiţie“

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este prezent la aproape toate inaugurările de fabrici construite în ţara sa de companii străine

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este prezent la aproape toate inaugurările de fabrici construite în ţara sa de companii străine

Autor: Bogdan Cojocaru

06.03.2019, 00:08 1665

Dacă Serbia are ceva în comun eco­nomic cu Ungaria, este accentul pus de gu­vern pe dezvoltarea indus­triei auto. In­ve­s­titorii străini sunt primiţi cu sub­venţii grase de la statul sârb, la fel ca în Ungaria, iar la aproape orice inaugurare de fa­brică este prezent şi preşedintele Aleksandar Vucic. Astfel, s-a ajuns ca peste 10% din exporturile Serbiei şi circa 14% din valoarea investiţiilor străine atrase de această ţară să reprezinte contribuţia industriei auto, no­tează FinancialObserver.eu. Sectorul asigură locuri de muncă pentru mai mult de 40.000 de persoane (2017).

Singurul constructor de autoturisme din Serbia, şi unul dintre cei mai mari investitori de acolo, este Fiat, însă compania italiană este în retragere la nivel mondial. Producţia italienilor în Serbia este în criză. Fabrica lor de la Kragujevac asamblează modelul Fiat 500L, ale cărui vânzări sunt în declin. Datele companiei arată că producţia uzinei a scăzut anul trecut la 60.000 de unităţi, de la  80.000 în 2017 şi 83.630 în 2016, nivel ce reprezintă doar jumătate din capacitatea totală, se arată într-o analiză a SeeNews. Serbia este singura ţară producătoare de maşini de pasageri din Europa de sud-est (ESE) care nu a înregistrat o creştere a producţiei auto în 2018 faţă de 2017. Acest lucru poate fi explicat prin cererea redusă de pe piaţa internă, unde sunt vândute cele mai mult din maşinile Fiat 500L asamblate la Kragujevac. În 2017, Serbia a avut cea mai slabă creştere a numărului de maşini vândute din ESE. Uzina Kragujevac este un par­teneriat 67/33% între Fiat şi guvernul federal sârb, astfel că orice încercare din partea italienilor de a în­chide unitatea va fi întâmpinată cu o rezistenţă feroce.

În acest context, presa sârbă este ocupată zilele acestea să speculeze, printre altele, că VW va construi o fabrică în Sumadija, o provincie din centrul ţării, notează postul de radio B92.  Aceasta deşi compania germană, despre care se ştie că vrea să-şi construiască o uzină în regiune, a specificat că nu a luat încă nicio decizie în acest sens. Întrebat de ziarul sârb Blic dacă VW intenţionează să stabilească o uzină în Serbia şi când va deveni publică decizia privind locul în care va fi făcută investiţia, Mark Langendorf, de la departa­mentul de comunicare al constructorului auto, nu a negat că compania ar putea alege Serbia, subliniind însă că decizia încă nu a fost luată. „Nu comentăm despre planurile noastre privind ţări specifice“, ar fi spus reprezentantul VW. Preşedintele Vucic promite de ceva timp „cea mai mare şi mai importantă investiţie“. Presa sârbă speculează şi că VW ar putea prelua fabrica Fiat din Kragujevac. Producţia de acolo în primele două luni ale acestui an s-a prăbuşit la 7.000 de unităţi, o treime din livrările normale pentru două luni. Săptămâna trecută, Fiat a suspendat producţia la Kragujevac pentru câteva zile. Venirea VW în Serbia în acest fel are logică deoarece nemţii, în loc să construiască totul de la zero, ar putea prelua o facilitate de producţie pe care s-o actualizeze. Producţia la noua fabrică VW, oriunde ar fi ea, este estimată la 300.000 de maşini pe an. Investiţiile s-ar ridica la 1,4 miliarde de euro şi ar crea 5.000 de locuri de muncă.

Serbia mai mare un fabricant auto, Ikarbus, care produce autobuze în special pentru piaţa internă. O parte mică din producţie este exportată în Rusia.

Încet, în Serbia s-a dezvoltat un întreg ecosistem al industriei auto. Circa 60 de  companii din Europa, SUA şi Asia şi-au stabilit linii de producţie de piese şi componente auto, cheltuind acolo peste două miliarde de euro.

În ianuarie anul acesta, compania britanică Aptiv Packard şi-a dechis o fabrică de instalaţii electrice pentru industria auto în oraşul sârb Leskovac. Preşedintele Vucic, prezent la ceremonia de inaugurare, a declarat că statul a sprijinit investiţia cu subvenţii de 7,5 milioane de euro şi că altfel „ar fi fost nesigur dacă compania ar fi ales să investească în Leskovac“. El a menţionat că statul va finanţa şi construirea infrastructurii de gaze naturale necesară fabricii, cu 570.000 de euro, şi noi conexiuni la reţeaua de curent electric, cu 380.000 de euro. Uzina va ajunge să aibă 2.000 de angajaţi până în 2020. În decembrie 2018, producătorul american de piese electronice Amphenol Automotive Technologies şi-a deschis o fabrică în Trstenik. Preşedintele Vucic, prezent la ceremonia de inaugurare, a afirmat că statul ajută investiţia cu subvenţii de 4,6 milioane de euro. Compania a angajat 130 de oameni şi îşi va majora personalul la 1.000 de persoane în trei ani, scrie Reuters.

În noiembrie, Superior Essex, divizia de cabluri magnetice a grupului sud-coreean LS Group, şi-a deschis o fabrică la Zrenjanin, o investiţie de 18,5 milioane de euro. Superior Essex este cel mai mare producător de cabluri magnetice din lume. Compania este singurul furnizor de cabluri magnetice al Tesla. Tot anul trecut, în Serbia şi-au inaugurat fabrici Kromberg & Schubert, fabricant de cablaje industriale care va  produce pentru Daimler, BMW şi Volkswagen, Shandong Linglong, fabricant ce anvelope din China, compania taiwaneză IMI, care livrează piese electronice pentru maşini şi industria IT (investiţie de 33 de milioane de euro), şi Vorwerk Autotec, producător german de piese din elastomer şi metal (50 de milioane de dolari). Mai toate aceste investiţii sunt anunţate de preşedintele Vucic.

Investiţiile străine directe (ISD) din Serbia au crescut la 3,2 miliarde de euro în 2018, de la 2,4 miliarde de euro în anul anterior, potrivit datelor băncii centrale. ISD-urile în industria manufacturieră au reprezentat 28% din total. În trimestrul patru al anului trecut, investiţiile s-au dublat la 1,18 miliarde de euro. Companiile străine participă cu jumătate la exporturile totale ale Serbiei. Serbia este pe primul loc în lume la numărul de locuri de muncă create ca rezultat al ISD-urilor raportat la mărimea populaţiei, potrivit unui studiu al IBM Institute of Business Value, scrie Serbian Monitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO