Caută doar în titlu
Business Internaţional

Semn rău pentru economia europeană: Investitorii germani devin tot mai pesimişti pe fondul noului val de restricţii din ţară

Încrederea investitorilor în recuperarea economică a Germaniei s-a deteriorat brusc după ce guvernul a semnalat o nouă înăsprire a restricţiilor de circulaţie, notează Bloomberg.

Conform unui sondaj realizat de Institutul ZEW, indicele aşteptărilor investitorilor a scăzut la 70,7 în aprilie de la 76,6 în luna precedentă, nereuşind să se încadreze în estimările analiştilor. Între timp, a scăzut şi indicele dedicat încrederii în zona euro.

Deşi campania de vaccinare din Germania a oferit semne de îmbunătăţire în ultimele săptămâni, fapt ce ar putea scurta perioada de lockdown, ţara şi celelalte state din zona euro continuă să se confrunte cu al treilea val de infecţii cu coronavirus.

„Temerile cu privire la o nouă perioadă de lockdown au dus la scăderea aşteptărilor pentru consumul privat. Totuşi, perspectivele pentru exporturi sunt mai bune prin comparaţie cu luna precedentă”, spune preşedintele ZEW Achim Wambach.

Coaliţia cancelarului german Angela Merkel a adoptat astăzi o legislaţie care permite impunerea unor măsuri federale de combatere a pandemiei, preluând astfel sarcina de la guvernele regionale.

Preşedintele Bundesbank Jens Weidmann a declarat că recuperarea economică a ţării ar putea dura mai mult decât se crezuse în mod iniţial. Instituţia a prezis în decembre că producţia va înregistra un plus de 3% anul acesta, însă şansele continuă să scadă de la o zi la alta.

Potrivit Euronews, decesele provocate de coronavirus în Europa au depăşit pragul de un milion, mai mult decât America Latină şi zona Caraibelor, SUA/Canada şi Asia.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.