Caută doar în titlu
Business Internaţional

Şeful BAT: Nu vă grăbiţi să credeţi că ţigările electronice sunt viitorul!

Datorită cererii uriaşe pentru ţigări electronice, a reglementărilor limitate şi a potenţialului aproape nelimitat pentru inovare, aceste produse care oferă o alternativă mai puţin nocivă la fumat par să fie cea mai mare oportunitate din ultimele decenii pentru marile companii de tutun.

Dar şeful uneia dintre cele mai mari companii din industria tutunului nu este deloc de acord, scrie The Wall Street Journal.

„Nu este o categorie de produse care să ia cu asalt industria tutunului. Produsele pentru moment nu oferă oamenilor ceea ce aşteaptă ei”, afirmă Nicandro Durante, CEO-ul British American Tobacco (BAT).

Durante spune că ţigările electronice reprezintă în prezent între 1% şi 2% din piaţa totală de ţigarete din Europa şi că la actualele rate de creştere ar fi nevoie de „o sută de ani pentru ca acest segment să ajungă chiar şi la 20% din piaţă”.

„Este ca în cazul berii fără alcool”, a explicat Durante. „La început analiştii spuneau că peste cinci ani nu va mai exista bere”.

În ciuda faptului că nu vede ţigările electronice ca fiind capabile să revoluţioneze industria tutunului, Durante spune că BAT, a doua companie producătoare de ţigări din lume ca mărime după Philip Morris, va continua să investească în acest segment.

„Credem că este o categorie care poate creşte şi deveni o parte importantă din business. Nu aş investi zeci de milioane de lire sterline dacă nu aş crede în ea,” a spus el. 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.