Business Internaţional

Sechestru pe crypto: Autorităţile din Coreea de Sud au confiscat criptomonede în valoare de 47 mil. dolari de la 12.000 de oameni acuzaţi de evaziune fiscală

Sechestru pe crypto: Autorităţile din Coreea de Sud au...

Autor: Alex Ciutacu

23.06.2021, 13:36 8636

Autorităţile din Coreea de Sud au început să pună sechestru şi să confişte criptomonede, în contextul în care au identificat mii de cazuri de evaziune fiscală, piaţa sud-coreeană fiind una dintre cele mai active din lume în ceea ce priveşte tranzacţionarea de active digitale, potrivit FT.

De la gazda unei emisiuni TV şi până la un medic, circa 12.000 de oameni s-au trezit cu sechestru pe active precum bitcoin, ethereum şi alte criptomonede – în valoare totală de 47 mil. dolari – întrucât ei sunt acuzaţi de evaziune fiscală.

Mutarea autorităţilor a fost realizată după o anchetă care a durat câteva luni, conform oficialilor guvernului local din Gyeonggi.

Guvernele lumii au început să îşi asume un rol mult mai activ în reglementarea criptomonedelor, ca răspuns la perioada de câţiva ani în care atât minarea cât şi tranzacţionarea au funcţionat fără a fi acoperite legislaţie.

Pentru context, bitcoin a fluctuat violent anul acesta, urcând la peste 60.000 de dolari, înainte de a scădea sub 30.000 de dolari luna aceasta.

„Vom face tot ce putem pentru a-i proteja pe plătitorii de taxe care se conformează, prin anchetarea şi urmărirea activelor pe care evazioniştii vor să le ascundă în contextul febrei criptomonedelor”, a explicat Kim Ji-ye, directorul general al biroului de profil din provincia Gyeonggi.

Sechestrul vine după o anchetă mai amplă care a vizat circa 140.000 de persoane, reprezentând cel mai recent efort al autorităţilor din Coreea de Sud pentru a înăspri supravegherea.

Oficialii din Gyeonggi numesc această captură „cel mai mare sechestru pus pe criptomonede din cauza neplăţii taxelor, din istoria sud-coreeană”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO