Cât de probabil este ca disputa din Mediterana dintre Turcia, pe de o parte, şi Grecia şi Cipru, sprijinite puternic de Franţa, pe de cealaltă parte, să se transforme într-un conflict „fierbinte“? întreabă Consiliul de Afaceri Internaţionale Rusesc (RIAC), un think-tank înfiinţat printre alţii de guvernul rus şi agenţia de ştiri de stat Interfax.
„În pofida mai multor incidente critice, un conflict deschis pentru resursele de gaze natural din Mediterana de Est nu este foarte probabil, mai ales deoarece forţele implicate sunt inegale“, Turcia fiind în inferioritate, vine şi răspunsul RIAC, care promovează, printre altele, „pacea între popoare“.
Disputa a început după ce Turcia a trimis nave de prospecţiuni pentru gaze naturale însoţite de escortă militară în ape pe care Ciprul şi Grecia le consideră ca făcând parte din teritoriile lor. Deocamdată, conflictul este doar declaraţional, însă părţile implicate au început să-şi etaleze şi forţele militare în regiune.
Rusia şi Turcia sunt puteri geopolitice concurente, acţionând din tabere opuse în războaiele din Siria şi Libia. De asemenea, Turcia, dependentă de gaze naturale importante, cumpără o mare parte din combustibilul folosit de la Gazprom, monopolul exporturilor de gaze ruseşti.
Vocea Americii are un alt răspuns. Dacă Ankara şi Atena se ciocnesc, istoria va menţiona acest lucru ca fiind „cel mai regretabil război“, scrie reţeaua de televiziune finanţată de guvernul SUA citând analişti. „Nu poate fi exclusă o conflagraţie în Mediterana de Est, chiar dacă ar izbucni accidental“, spune unul dintre ei, Marc Pierini, strateg la Carnegie Europe.
Patrick Wintour, comentator pe teme de diplomaţie internaţională la The Guardian, avertizează că disputa în creştere din Mediterana de Est dintre aliaţi NATO a atras vecini şi riscă să scape de sub control. The Guardian este o publicaţie britanică proeuropeană.
Jonathan Marcus, corespondent diplomatic pentru BBC, scrie că ceea ce se întâmplă în Mediterana este periculos, complicat şi riscă să exacerbeze fracturile deja existente în regiune.
RIAC îşi explică poziţia: Turcia s-a trezit aproape complet izolată, iar singurul acord pe care se poate baza Ankara a fost încheiat cu instabilul guvern de acord naţional al Libiei. În tabăra opusă există o întreagă coaliţie de state, Grecia şi Franţa desfăşurând deja exerciţii militare comune. Intervenţia militară a Franţei ar schimb radical echilibrul puterilor. Marina militară turcă este mai mare şi mai puternică decât cea a Greciei (149 nave de război vs. 116 de nave, conform indicelui global al puterii de foc), dar semnificativ mai mică decât cea a Franţei (180 de nave de război).
Cu toate acestea, nu este vorba doar de câte nave de luptă are fiecare parte. Ceea ce este important este forţa lor. De exemplu, Franţa are patru portavioane, în timp ce Turcia nu are niciunul. Sprijinul general al Uniunii Europene pentru Grecia este, de asemenea, important. Ideea impunerii de sancţiuni împotriva Turciei a fost evocată la cea mai recentă reuniune a miniştrilor de externe ai UE. Sancţiunile financiare ar putea avea un efect major asupra Turciei, având în vedere că Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Ankarei, reprezentând 42,4% din exporturile sale şi 32,3% din importurile sale. Într-o astfel de situaţie, sancţiunile comerciale se pot dovedi foarte dureroase pentru Turcia, mai ales având în vedere economia sa stagnantă şi pierderile semnificative pe care le suferă ca urmare a pandemiei de COVID-19.
În plus, domeniul de aplicare a pârghiei non-militare a UE împotriva Turciei nu se limitează la sancţiuni economice. În eventualitatea unui conflict deschis între Atena şi Ankara, Bruxellesul poate retrage Turciei beneficiile sale actuale de comerţ cu statele europene. Mai precis, chestiunea excluderii Turciei din Uniunea Vamală a UE poate apărea pe agenda Bruxelles-ului. În plus, UE ar putea interzice pentru totdeauna aderarea Turciei la Uniune. Totuşi, nu trebuie ignorate obstacolele mari peste care ar trebui să treacă Bruxellesul dacă intenţionează să impună sancţiuni Turciei. Un astfel de obstacol este semnificaţia geopolitică a Ankarei pentru Washington. În pofida tuturor complicaţiilor recente din relaţiile lor, Turcia rămâne unul dintre aliaţii cheie ai SUA din regiune şi o fortăreaţă NATO în Orientul Mijlociu.
În ceea ce priveşte Turcia, un conflict Ñfierbinte“ s-ar putea dovedi în detrimentul ţării în mai multe moduri simultan. În primul rând, având în vedere puterea militară inegală, este extrem de puţin probabil ca Turcia să iasă victorioasă dintr-un astfel de război. În al doilea rând, un război va submina poziţia geopolitică a Turciei şi apartenenţa ei la organizaţiile internaţionale. În al treilea rând, Turcia nu îşi poate permite, în starea sa economică actuală, să îşi construiască în mod activ puterea militară (chiar dacă autorităţile sale susţin contrariul şi au anunţat creşteri semnificative ale bugetului naval, construcţia de portavioane fiind în capul listei de cheltuieli) sau să suporte povara posibilelor sancţiuni care, având în vedere numeroasele conexiuni ale ţării cu Uniunea Europeană, s-ar putea dovedi foarte dureroase. Deşi retorica conducerii turce este o retorică extrem de beligerantă, Ankara este foarte conştientă de consecinţele reale ale despărţirii de Europa şi ale declanşării unui conflict deschis cu o ţară membră atât a Uniunii Europene, cât şi a NATO. Este posibil ca, în loc să declanşeze un conflict Ñfierbinte“, Turcia să încerce să-şi folosească propriile instrumente de presiune non-militare, cum ar fi numărul mare de refugiaţi prezenţi pe teritoriul turc, care pot crea o nouă criză a refugiaţilor în Europa.
