Business Internaţional

Se va reîntoarce Bulgaria, cel mai sărac stat din UE, la energia rusească?

Se va reîntoarce Bulgaria, cel mai sărac stat din UE,...

Autor: Catalina Apostoiu

22.08.2022, 21:33 252

Guvernul bulgar a decis recent să accepte doar una dintre livrările de GNL agreate cu compania america­nă Cheniere deşi preţul era cu aproape 30 de euro sub cel oferit pe bursele europene de gaze, relatează Euractiv. Actualul guvern interimar, desemnat de preşedintele Rumen Radev, este acuzat că ar încerca să reia negocierile cu Gazprom.

Bulgaria şi Polonia au fost prime­le ţări europene către care gigantul rus Gazprom şi-a suspendat livrările de gaze după ce acestea au refuzat să plătească cu ruble. Autorităţile din Sofia asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze cu un contract pe termen lung cu Azerbaidjan, însă alte livrări se bazează pe contracte pe termen scurt.

În iunie, în ultimele zile în care s-a aflat la putere, guvernul proocci­dental condus de Kiril Petkov a negociat livrarea a şapte încărcături de GNL din SUA cu asistenţa Comisiei Europene.

Livrările de gaze americane ar fi acoperit aproximativ jumătate din can­tităţile care îi lipsesc Bulgariei. Însă guvernul lui Petkov a fost demis, alegeri parlamentare anticipate fiind programate pentru 2 octombrie. Ministrul interimar al energiei Rosen Hristov a explicat că oferta de GNL a fost respinsă pentru că rezervarea de sloturi GNL în Turcia şi Grecia este costisitoare.

Hristov a arătat că Bulgaria poa­te găsi gaze, însă problema este le­gată de preţurile ridicate. Scopul guvernului bulgar este de asigurare a unei aprovizionări sistematice cu gaze prin conducte, a precizat acesta.

Săptămâna viitoare, negocieri cu trei companii din Turcia vor avea drept obiectiv obţinerea de oferte fixe pentru livrare timp de 6 până la 12 luni. Vor fi purtate de asemenea negocieri de creştere a livrărilor de gaze azere, însă preţul va fi diferit de cel din contractul actual.

Formaţiunea proeuropeană Bulgaria Democratică a explicat că guvernul vrea să aducă energia bul­gărească într-o situaţie în care Gazprom rămâne o alternativă.

Sute de bulgari au ieşit în stradă recent în Sofia, exprimându-şi teme­rile că guvernul interimar ar putea da deoparte politicile guvernului ante­rior prooccidental şi reveni la legă­turi energetice apropiate cu Rusia, po­trivit Euronews.

Interfax indica la începutul lunii august că Bulgaria îşi continuă ne­gocierile cu Gazprom pentru relua­rea livrărilor de gaze ruseşti.

La începutul lunii iunie, vicepremierul Assen Vassilev declarase în faţa parlamentului că Bulgaria nu va mai negocia niciodată cu gigantul rus Gazprom, adăugând că contractul cu compania expiră la finalul anului.

O reînnoire a relaţiilor energetice dintre Bulgaria şi Rusia ar avea consecinţe atât pentru Bulgaria, cât şi pentru UE, avertizează Genady Kondarev, senior associate la E3G, un think tank ce activează în domeniul schimbărilor climatice, într-o opinie publicată de Euractiv.

Prin reluarea livrărilor de gaze, Rusia ar putea lua Bulgariei orice şansă de obţinere a unor importuri alternative. Bulgaria nu ar mai avea nicio putere de a evita un scenariu în care Gazprom reia livrările până când ţara îşi pierde sursele alternative, oprindu-şi mai apoi din nou livrările.

Însăşi începutul negocierilor ar putea submina solidaritatea şi unitatea europeană, potrivit lui Kondarev.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO