Business Internaţional

Scumpirea carburantilor ii determina pe europeni sa isi schimbe masina

18.10.2005, 19:28 12

Inmatricularile de masini noi din Europa au crescut cu aproape 2% in luna septembrie, ceea ce ar putea indica o "revenire progresiva" a celei de-a doua piete auto din lume, a anuntat Asociatia Producatorilor Europeni de Automobile.

Producatorii germani precum BMW, DaimlerChrysler cu brandul Mercedes-Benz si Volkswagen si constructorii asiatici Toyota, Nissan si Hyundai au inregistrat cele mai mari cresteri in septembrie.

Printre cei care au pierdut cota de piata in Europa se numara compania americana Ford, italienii de la Fiat si francezii de la Renault, relateaza The Wall Street Journal Europe.

O dezvoltare peste ritmul mediu al lunii anterioare a inregistrat General Motors, care a profitat de lansarile de noi modele la trei dintre cele mai importante branduri ale sale. Potrivit grupului american, inmatricularile de masini GM noi au urcat cu 3,6% luna trecuta pe piata europeana.

In total, inmatricularile de autovehicule noi, care urmaresc indeaproape trendul vanzarilor, au fost in numar de 1,4 milioane in septembrie, cu un ritm de crestere semnificativ in Italia, Spania, Franta si Germania, cea mai mare piata de pe batranul continent.

In primele noua luni ale acestui an numarul de masini noi inmatriculate a fost de 11,8 milioane, cu 0,1% sub nivelul inregistrat in aceeasi perioada a lui 2004.

La inceputul acestui an, multi analisti preconizau o crestere usoara a cererii pentru masini noi in Germania. Acestia aduceau ca argumente factori cum ar fi pretul ridicat al benzinei si starea pesimista a consumatorilor germani, afectati de nivelul ridicat al ratei somajului, aflat aproape de recordul din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Cu toate acestea, inmatricularile de masini noi din Germania s-au majorat cu 3,3% in acest an, peste asteptarile analistilor, facandu-i pe multi dintre ei sa isi revizuiasca ascendent previziunile.

In loc sa afecteze cererea pentru autovehicule noi, preturile mari la combustibil i-a determinat pe multi germani sa isi schimbe masinile mai vechi, care consumau mai mult, cu modele mai eficiente din punctul de vedere al consumului de carburanti, sustin unii jucatori din piata.

Printre companiile care au castigat in septembrie pe piata europeana se numara brandurile asiatice Toyota, cu 3,2%, Nissan, cu 3,1% si Hyundai cu 5,2%. De asemenea, constructorul american GM a avut o evolutie pozitiva, in timp ce inmatricularile rivalilor de la Ford au scazut cu 4,6%, reducand cota de piata a companiei din aceasta luna pana la 11,5%, de la 12,3% pe care o avea in urma cu un an. marius.anton@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO